Rădoi, un „zeu“ la saudiți cu un salariu colosal: Românul a fost prezentat la noua sa echipă VIDEO

Rădoi, un „zeu“ la saudiți cu un salariu colosal: Românul a fost prezentat la noua sa echipă VIDEO

Mirel Rădoi (41 de ani) s-a întors, în sfârșit, în țara în care e o vedetă cu adevărat colosală. Vorbim despre Arabia Saudită, unde românul a devenit un „zeu“ după perioada petrecută, la Al-Hilal, formație la care a evoluat, între 2009 și 2011. Adevărul a realizat, în noiembrie, un reportaj în Qatar, de la Campionatul Mondial, în care s-a văzut cât de mult e iubit Rădoi, la saudiți.

Acum, fostul selecționer a revenit în Regat și a luat-o de jos, ca antrenor. Pentru că a semnat cu echipa de pe locul 9 din 16 în prima ligă. Al-Taee e gruparea care speră să iasă din pasa catastrofală în care se află sub comanda lui Rădoi. Echipa are o serie groaznică: din ultimele opt meciuri oficiale, șapte au fost pierdute! Acest bilanț teribil (o victorie, șapte înfrângeri) a și cauzat plecarea portughezului Pedro Miguel (42 de ani), cel care fusese numit în funcție, în iulie 2022.

Rădoi și Dică, pe când se aflau la echipa națională a României. FOTO: Arhiva Adevărul

Rădoi și Dică, pe când se aflau la echipa națională a României. FOTO: Arhiva Adevărul

Site-ul kooora.com , cel mai important dedicat fotbalului asiatic de limba arabă, a prezentat imaginile cu Rădoi semnând contractul cu Al-Taee. Meciul de debut al românului va fi pe 27 ianuarie, acasă, cu Al-Shabab Riad, echipa aflată pe locul 4 în campionat. În prima ligă saudită, Rădoi se va intersecta cu Marius Șumudică, Silviu Lung jr, Alex Mitriță (toți la Al-Raed), dar și cu Cristiano Ronaldo (Al-Nassr Riad).

Mirel Rădoi, semnând contractul cu Al-Taee. FOTO: Facebook

Mirel Rădoi, semnând contractul cu Al-Taee. FOTO: Facebook

Duelul românilor, în confruntarea Al-Taee – Al-Raed, e programat pentru 5 aprilie, în etapa a 22-a. Meciul în care Rădoi îl va vedea pe Ronaldo în echipa adversă, Al-Taee – Al-Nassr, se va desfășura și mai târziu, spre sfârșitul sezonului, mai precis pe data de 15 mai.

1,2

milioane de dolari va fi salariul stagional al lui Mirel Rădoi la Al-Taee, echipa aflată pe locul 9, la nouă puncte de poziția a 15-a, prima care duce în liga secundă.

5

echipe a antrenat Mirel Rădoi în cariera sa de până acum: Steaua (FCSB), România U21, România, Echipa Olimpică a României și CS U Craiova.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!