Radio Europa Liberă revine în Ungaria, la peste 30 de ani de la căderea regimului comunist

Radio Europa Liberă revine în Ungaria, la peste 30 de ani de la căderea regimului comunist

Grupul media Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL) şi-a anunţat marţi revenirea în Ungaria, menţionând un declin accentuat al libertăţii presei, orchestrat, în opinia sa, de premierul Viktor Orban, relatează AFP.

"Serviciul ungar al Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, închis după sfârşitul Războiului Rece, a fost relansat la 8 septembrie ca răspuns la declinul accentuat al libertăţii mass-media în ţară", a afirmat organizaţia media finanţată de Congresul american, într-un comunicat.

RFE/RL şi-a justificat relansarea serviciilor în limba maghiară prin declinul Ungariei în clasamentul mondial al libertăţii presei, publicat de ONG-ul Reporteri fără frontiere (RSF). Această ţară membră a UE din 2004 se află în prezent pe locul 89 din 180. Ea se afla pe locul 23 când Viktor Orban a revenit la putere, în 2010.

"În ultimii 10 ani, guvernul condus de Viktor Orban a preluat controlul asupra majorităţii mass-media fie direct, fie indirect", a scris RFE/RL în comunicat.

În Ungaria, organizaţiile internaţionale denunţă cu regularitate încălcările libertăţii presei. La începutul lunii septembrie, un redactor-şef a fost demis pentru că a postat o fotografie cu Viktor Orban împreună cu soţia şi copiii săi.

În iulie, redactorii site-ului de jurnalism independent, Index.hu , au demisionat în masă deoarece se temeau că îşi pierd independenţa faţă de guvern.

La sfârşitul anului 2018, Bruxellesul a lansat o procedură excepţională privind riscul unei "încălcări grave" a valorilor Uniunii Europene (UE), menţionând în special sărăcirea pluralismului mass-media.

Grupul RFE/RL intenţionează să angajeze circa zece jurnalişti în Ungaria, responsabili cu furnizarea de conţinut multimedia pentru un site de informaţii.

Din 1949, RFE/RL a operat din München, în Republica Federală Germania (RFG), un serviciu de radio în limba maghiară timp de peste patru decenii. El a fost închis în 1993.

În urmă cu doi ani, grupul RFE/RL şi-a redeschis birourile din România şi Ungaria, notează AFP. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”