Racheta pe care NASA vrea să o lanseze spre Lună, retrimisă în hangarul de asamblare după un test ratat

Racheta pe care NASA vrea să o lanseze spre Lună, retrimisă în hangarul de asamblare după un test ratat

SLS (Space Launch System), racheta gigantică pe care NASA doreşte să o lanseze spre Lună, va fi trimisă din nou într-un hangar de asamblare pentru a suporta mai multe modificări, după un prim test ratat pe rampa sa de lansare din statul american Florida, care a amânat astfel într-o manieră aproape sigură până în vara acestui an debutul primei sale misiuni în spaţiu, informează AFP.

În pofida mai multor tentative ce vizau finalizarea cu succes a acelui test realizat la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, inginerii de la agenţia spaţială americană s-au confruntat cu o serie de probleme care i-au determinat să decidă retrimiterea rachetei într-un hangar de asamblare înainte de a încerca din nou o ultimă repetiţie generală care precede lansarea propriu-zisă.

O valvă defectă va trebui să fie înlocuită, o operaţiune care nu poate fi realizată pe rampa de lansare.

O scurgere de carburant a fost de asemenea detectată în timpul ultimelor operaţiuni de umplere cu hidrogen lichid a rezervorului ataşat de treapta principală a rachetei, iar această problemă va trebui să fie la rândul ei rezolvată.

"Pentru orice sistem nou de lansare, atunci când el trece pentru prima dată prin acest proces, acestea sunt lucrurile pe care le aflaţi", a încercat să explice luni, într-o conferinţă de presă, Tom Whitmeyer, coordonatorul departamentului de dezvoltare a sistemelor de explorare spaţială din cadrul NASA.

"Vehiculul în sine funcţionează foarte bine, însă operaţiunile sunt foarte complicate", a adăugat el.

Testul consta într-o repetare a tuturor etapelor care preced lansarea rachetei SLS - de la umplerea rezervoarelor şi până la numărătoarea inversă, stopată chiar înainte de pornirea motoarelor.

NASA nu a precizat pentru moment data la care va efectua un nou test, însă reparaţiile din hangarul de asamblare vor dura cel puţin câteva săptămâni, a declarat Charlie Blackwell-Thompson, directoarea departamentului de lansări spaţiale pentru programul Artemis.

Artemis este numele care a fost atribuit programului spaţial prin care NASA doreşte să trimită din nou astronauţi americani pe Lună.

Prima misiune, Artemis 1, va marca zborul inaugural al rachetei SLS, a cărei dezvoltare a acumulat o întârziere de câţiva ani. Acel zbor va fi organizat fără astronauţi la bord: capsula Orion, ataşată de vârful rachetei americane, va fi propulsată spre Lună şi se va plasa pe orbita acesteia, înainte de a reveni pe Terra.

Data lansării va fi anunţată de NASA după acel test conceput ca o repetiţie generală.

O fereastră de lansare este posibilă la începutul lunii iunie, însă un astfel de termen va fi dificil de respectat, a declarat luni Tom Whitmeyer.

Următoarele ferestre de lansare, determinate în special de poziţiile ocupate în spaţiu de Terra şi Lună, vor fi 29 iunie - 12 iulie şi 26 iulie - 9 august.

Lansarea rachetei SLS, anunţată iniţial pentru sfârşitul anului 2021, a fost de mai multe ori amânată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”