RÂCĂ în PSD pentru CCR

RÂCĂ în PSD pentru CCR

Senatorul PSD Florina Ruxandra Jipa a anunţat, joi, în plenul Senatului, că îşi va depune candidatura pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, post rămas vacant în urma demisiei lui Toni Greblă.

Florina Jipa a susţinut că respectivul post de judecător al Curţii revine Senatului.

"Cu regret şi amărăciune în suflet, am constatat că, până acum, fiecare Cameră îşi desemna pentru o funcţie de judecător la Curtea Constituţională unul dintre membrii săi. Este pentru prima oară când mi-a fost dat să văd că, de data aceasta, Senatul nu a mai procedat la fel”, a spus ea.

Potrivit senatorului, CV-ul său şi cariera pe care şi-a clădit-o o viaţă întreagă o obligă să facă acest lucru.

”Vreau să se ia act în stenogramă de faptul că înţeleg să îmi depun CV-ul pentru postul de la Curtea Constituţională atâta vreme cât acest loc aparţine Senatului, nu celor de afară. Voi depune dosarul la Comisia juridică şi bănuiesc că se va discuta şi CV-ul meu”, a susţinut ea.

Şedinţa de miercuri a Comisiei juridice, în care urmau să fie audiaţi candidaţii pentru funcţia de judecător la CC rămasă vacantă după demisia lui Toni Greblă, a fost amânată din lipsă de cvorum.

Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, este propusă de PSD, iar judecătorul Mona-Lisa Neagoe, membru al CSM, este propusă de PNL.



populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA