Rablele, în atenția autorităților. Ce mașini sunt considerate a fi abandonate pe domeniul public. Noua lege se aplică
Autoritățile au acum un set de noi proceduri pentru a scăpa domeniul public de hârburile abandonate de proprietari.
Mașini abandonate pe domeniul public
Autoritățile locale se pot bucura de un cadru juridic nou pentru a elibera parcările și străzile de vehiculele fără stăpân sau abandonate.
Prin Hotărârea de Guvern 152/2023, publicată deja în Monitorul Oficial, sunt conținute aspectele care trebuie avute în vedere pentru a cataloga un vehicul ca fiind unul abandonat. În plus, în document se explică și felul în care trebuie să procedeze autoritățile în astfel de cazuri.
„Indiciile temeinice pe baza cărora se apreciază că un vehicul este fără stăpân sau abandonat, în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 421/2002, cu modificările și completările ulterioare, constau în împrejurări legate de starea fizică sau situația juridică a vehiculului, cum ar fi gradul de uzură ridicat al acestuia, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației, lipsa unor părți componente, radierea din circulație, lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, expirarea termenului inspecției tehnice periodice sau alte asemenea”, se arată în document despre vehiculele care ruginesc pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
Potrivit Codului rutier, în cazul în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Vehicul fără stăpân este considerat cel fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, staționat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut. „În același timp, vehicul abandonat este orice vehicul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale de cel puțin șase luni, al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice”, scrie avocatnet.ro.
Somația și ridicarea mașinii
Pentru vehiculele în privința cărora exista indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, aflate pe domeniul public sau privat al statului, agenții constatatori din aparatul propriu al consiliului local, împuterniciți de primar, precum și agenții aparținând organelor de poliție vor întocmi procese-verbale de constatare.
Cu ocazia întocmirii documentului, agentul constatator va afișa o somație pe caroseria autovehiculului, prin care solicită ridicarea acestuia de pe terenul aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, în termen de 10 zile.
La expirarea termenului se trece la pasul următor și, pe baza rezultatului cercetărilor efectuate de agentul constatator, primarul va dispune inventarierea, expertizarea, ridicarea, transportarea și depozitarea autovehiculului și a eventualelor bunuri aflate în interiorul acestuia într-un loc special amenajat de către autoritățile administrației publice locale.
În ultimă instanță, poliția încearcă timp de 10 zile să-l găsească pe proprietar în baza datelor de identificare a autovehiculului abandonat (serie caroserie, serie motor, marcă, model, culoare). Dacă nici acest demers nu are succes, primarul emite, la propunerea organului constatator care a încheiat procesul-verbal de constatare, o dispoziție prin care declară vehiculul ca fiind fără stăpân sau abandonat. În funcție de starea tehnică în care se află, vehiculul în cauză poate fi vândut sau scos din circulație și casat.
Sursa: adevarul.ro