Rabla pentru electrocasnice, etapa II: 33.877 de vouchere generate şi buget epuizat în 8 minute
Bugetul alocat pentru cea de-a doua etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice, sesiunea de iarnă , s-a epuizat în opt minute, fiind generate 33.877 de vouchere, conform datelor Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
În această etapă, din totalul voucherelor emise, 19.183 au fost pentru televizoare, 9.592 pentru laptopuri şi 5.102 pentru tablete.
Pe de altă parte, ministerul de resort a precizat că o parte dintre utilizatori au avut probleme de accesare a platformei dedicată programului "Rabla pentru electrocasnice" şi că aşteaptă din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) explicaţiile tehnice. "Funcţionarea este garantată la 75.000 utilizatori/minut", au afirmat reprezentanţii MMAP.
Ediţia de iarnă a programului "Rabla pentru Electrocasnice" va mai avea o singură etapă, programată în perioada 10 - 16 decembrie, în care se pot genera vouchere în valoare de 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++, respectiv pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++, dar şi vouchere de 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.
Bugetul alocat pentru ediţia de sărbători a programului este de 34 de milioane de lei. AGERPRES