R. Moldova: Maia Sandu a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pe 11 iulie

R. Moldova: Maia Sandu a dizolvat Parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pe 11 iulie

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunţat miercuri că a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iulie, relatează Radio Chişinău.

Decizia survine după ce magistraţii Curţii Constituţionale au declarat mai devreme în aceeaşi zi neconstituţională starea de urgenţă , în timpul căreia legislativul nu putea fi dizolvat şi astfel nu se puteau convoca alegeri parlamentare anticipate.

"Prin această decizie am deschis calea prin care cetăţenii să poată alege un Parlament nou. Puterea este acum în mâinile poporului, am încredere că cetăţenii noştri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat. Data alegerii noului Parlament se stabileşte pentru 11 iulie 2021", a declarat Maia Sandu într-un briefing.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen