Queen a lansat un cântec cu vocea lui Freddie Mercury

Queen a lansat un cântec cu vocea lui Freddie Mercury

Trupa Queen a lansat joi un cântec insolit pe care apare vocea lui Freddie Mercury, iar această piesă, redescoperită abia de curând, reprezintă prima înregistrare originală cu regretatul solist britanic care ajunge pe piaţă după o pauză de peste opt ani, informează DPA şi Reuters.

trupa queen jpeg

Cântecul „Face It Alone” a fost înregistrat iniţial în timpul sesiunilor pe care trupa Queen le-a organizat în 1988 pentru albumul „The Miracle”, însă, în cele din urmă, s-a numărat printre piesele care nu au fost incluse pe acel material discografic, potrivit Agerpres.

Piesa a fost redescoperită atunci când echipa de producţie a formaţiei rock britanice a verificat arhivele acelor înregistrări pentru a lucra la o ediţie remasterizată a albumului „The Miracle”.

„Face It Alone” este primul nou single lansat care conţine vocea lui Freddie Mercury după albumul „Queen Forever” din 2014, ce a inclus trei înregistrări insolite cu regretatul solist britanic, intitulate „Let Me In Your Heart Again”, „Love Kills” şi „There Must Be More to Life Than This”.

Fostul solist al trupei Queen a murit din cauza unor complicaţii medicale provocate de SIDA în 1991 la vârsta de 45 de ani.Formaţia Queen, alcătuită din Freddy Mercury, Britan May, Roger Taylor şi John Deacon, a fost înfiinţată în 1970 şi a lansat de-a lungul anilor numeroase piese de mare succes, precum „Bohemian Rhapsody” şi „We Will Rock You”.

Lansarea de joi a single-ului „Face It Alone” intervine cu puţin timp înainte de lansarea programată pe 18 noiembrie a unei ediţii remasterizate a celui de-al 13-lea album de studio al trupei Queen, „The Miracle”, care a apărut pe piaţă în 1989.

Acel album - ce a inclus mai multe piese devenite celebre, precum „I Want It All”, „Breakthru”, „The Invisible Man” - a ajuns pe prima poziţie în topul britanic.

Noua ediţie remasterizată va fi disponibilă sub forma unui box-set de lux cu opt discuri. Acest format extins va include sesiunile de înregistrări ale albumului „The Miracle”, un disc cu o durată de peste o oră conţinând înregistrări niciodată lansate, inclusiv şase cântece finalizate dar care nu au apărut niciodată pe piaţă.

Box-setul va include şi discuţiile purtate de membrii formaţiei Queen în studiourile din Londra şi Montreux în care au înregistrat albumul „The Miracle”, oferind astfel o perspectivă inedită asupra procesului creativ al formaţiei britanice şi asupra relaţiilor dintre membrii trupei.

Ediţia remasterizată a albumului „The Miracle” va fi lansată pe 18 noiembrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”