Qatargate. Judecătorul belgian responsabil de anchetă s-a retras din dosar
Judecătorul belgian responsabil de procesul Qatargate - o tentativă de corupere a unor aleși europeni imputată emiratului din Golful Persic, dar și Marocului și Mauritaniei - a decis să se retragă din dosar.
FOTO Arhivă
Judecătorul de instrucție Michel Claise s-a retras pentru a evita „unele chestiuni” privind atingerea „obiectivului anchetei”, se arată într-un comunicat difuzat luni seara de Parchetul Federal Belgian.
Comunicatul evocă o „măsură de precauție” luată „în scopul de a permite justiției să-și continue munca în liniște”, menținând necesitatea „separării între viața privată și de familie și responsabilitățile profesionale”.
Ancheta, condusă de Michel Claise de peste un an, va fi preluată de un judecător de instrucție implicat deja în dosar.
Potrivit Parchetului Federal Belgian, judecătorul Claise a decis personal să abandoneze ancheta Qatargate.
AFP l-a contactat pe purtătorul de cuvânt al Parchetului Federal Belgian, dar acesta a refuzat să ofere mai multe detalii pe acest subiect.
Avocatul unuia dintre cei șase inculpați în dosarul de corupție vizând Parlamentul European a insinuat existența unor legături între un copil al magistratului și fiul unei eurodeputate belgiene care figurează în anchetă, ceea ce ar presupune un potențial conflict de interese.
Mai exact, fiul cel mare al judecătorului Michel Claise și fiul eurodeputatei socialiste Marie Arena ar fi fondat împreună o societate comercială în 2018.
Scandalul Qatargate, ieșit la iveală în decembrie 2022, se referă la tentativa Qatarului - ulterior s-a aflat că și a Marocului și a Mauritaniei - de a plăti eurodeputați pentru a promova decizii și pentru a face declarații favorabile în Parlamentul European.
Șase persoane au fost inculpate în acest dosar, printre care eurodeputata socialistă de origine greacă Eva Kaili, fostă vicepreședintă a Parlamentului European.
Sursa: adevarul.ro