Qatargate: Fiica fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri poate fi extrădată în Belgia

Qatargate: Fiica fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri poate fi extrădată în Belgia

Un tribunal italian a decis luni că Silvia Panzeri, fiica fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri implicat în scandalul Qatargate care a zguduit Parlamentul European la finalul anului trecut, poate fi extrădată în Belgia, transmit Reuters şi ANSA.

Bani

Silvia Panzeri poate fi extrădată în Belgia. Foto: Arhivă

Decizia a fost luată de Curtea de Apel din oraşul Brescia (nordul Italiei), după două amânări cauzate de aşteptarea unui raport privind condiţiile din penitenciarele belgiene, scrie Agerpres.

Avocaţii Silviei Panzeri (38 de ani) declaraseră în decembrie că cererea de extrădare ar trebui să fie respinsă din cauza suprapopulării închisorilor din Belgia. În acest context, judecătorii italieni le-au solicitat autorităţilor belgiene informaţii despre sistemul penitenciar din Belgia, date care au sosit după câteva săptămâni.

Silvia Panzeri este fiica fostului eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, care potrivit procurorilor belgieni este unul dintre principalii actori în scandalul de corupţie legat de Qatar şi în care sunt implicaţi actuali sau foşti membri ai Parlamentului European.

Aceeaşi instanţă din Brescia, dar cu judecători diferiţi, a decis deja că Maria Dolores Colleoni, soţia lui Pier Antonio Panzeri şi mama Silviei, poate fi extrădată în Belgia.

Colleoni încă se află în Italia, întrucât avocaţii săi au contestat la cea mai înaltă instanţă din Italia transferul său. O decizie în cazul său va fi anunţată pe 31 ianuarie.

Angelo De Riso, avocat al Silviei Panzeri, a declarat că echipa apărării acesteia va decide în termen de cinci zile dacă va face apel la cea mai înaltă instanţă italiană după hotărârea de extrădare a clientei sale în Belgia.

Maria Dolores Colleoni şi Silvia Panzeri se află în arest la domiciliu în nordul Italiei începând din 10 decembrie, în conformitate cu un mandat de arestare european emis pe numele lor de autorităţile belgiene pentru „participare la o organizaţie infracţională, spălare de bani şi corupţie”. Cele două au negat orice implicare.

Săptămâna trecută, un tribunal italian a menţinut decizia de blocare a două conturi bancare cu 247.000 de euro care aparţin Mariei Dolores Colleoni, lui Pier Antonio Panzeri şi Silviei Panzeri, respingând un apel depus de avocaţii acestora.

Conturile fuseseră blocate de procurorii italieni în luna decembrie, la cererea magistraţilor belgieni.

Autorităţile belgiene au inculpat patru persoane, printre care eurodeputata elenă Eva Kaili, fostă vicepreşedinte a PE, şi fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, sub acuzaţia de primire de bani lichizi şi cadouri din Qatar pentru a influenţa luarea deciziilor Uniunii Europene. Qatarul a respins acuzaţiile, la fel şi Eva Kaili prin intermediul avocatului său.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...