Contrar credinței că elita rusă sub Putin este interesată doar de bani, regimul militant, anti-liberal, anti-occidental, izolaționist, paternalist și autoritarist al liderului de la Kremlin a avut întotdeauna o ideologie la bază, scrie analistul Andrei Kolesnikov de la Carnegie Endowment For International Peace.

Aceasta nu a avut un caracter sistematic, dar războiul din Ucraina a creat necesitatea articulării sale mai clare. Astfel a început practic să se codifice putinismul: au urmat un decret prezidențial în care sunt enumerate „valorile tradiționale morale și spirituale” și o nouă programă didactică pentru universități, intitulată „Fundamentele Statalității Rusiei”.

Totuși, la fel de bine aceasta s-ar putea numi „Putinism Științific” în mod similar „Comunismului Științific” predat în epoca sovietică.

Noua programă are patru capitole: Istoria (varianta ei mitologizată ca instrument de manipulare a conștiinței maselor); „Cutumele culturale” sau „valorile spirituale și morale”; „Rusia și Lumea” ce furnizează argumente pentru izolaționism, anti-Occidentalizare și șovinism: „Viziune pentru viitor” care formulează ceea ce speră să obțină Rusia dincolo de victoria din Ucraina și distrugerea „coloanei a cincea”.

În timp ce justifică cultul liderului etern și accentuează ideea că Rusia luptă în Ucraina contra forțelor răului, putinismul științific nu are propriu-zis o viziune cu privire la viitorul Rusiei pentru că fiind orientată spre trecut este o ideologie opusă fundamental modernizării statului.

Putin a reușit cu succes să convingă un segment semnificativ al populației de faptul că Rusia trebuie să-și recupereze statul de mare putere în timp ce se află sub asaltul atât al Occidentului liberal, cât și al trădătorilor din țară. Pe de altă parte, pe măsură ce regimul a devenit tot mai autoritar și ideologia sa a căpătat un caracter arhaic.

O ideologie bazată pe mituri istorice, culturale și religioase, tradiții falsificate și resentimente caută să legitimeze regimul autoritar și să îi califice pe cei ce nu i se conformează drept inamici. Astfel se creează posibilitatea de a stabili mărci ale unei majorități în raport cu care opinia separată este o abatere.

Anterior unica cerință pentru a face parte din tabăra regimului era susținerea pasivă, tăcută și pe deplin conformistă. În prezent nu mai este de ajuns: rușii trebuie să-și predea propriile corpuri drept carne de tun în războiul sacru pe care liderul lor îl poartă împotriva forțelor lui Satan ale Vestului. Asta deja nu mai este autoritarism, ci totalitarism.

„Imperialismul și colonialismul sunt componente esențiale ale putinismului și factori cheie în război. Nu este nimic nou în această ideologie; ea provine aproape textual din stalinism și din narațiunile anterioare eurasiatice și slavofile. Războiul este prezentat ca o năzuință spre restabilirea corectitudinii istorice: are un caracter defensiv și preventiv și de eliberare. Potrivit lui Putin, pământul imperiului trebuie „returnat și consolidat".

În doar câțiva ani, regimul a evoluat de la un cult al victoriei din 1945 la un cult al războiului însuși, iar Putin a reușit să convingă un mare segment al societății rusești de faptul că „operațiunea militară specială" din 2022 este o continuare firească a celui de-al Doilea Război Mondial. În esență, este vorba de un război existențial între civilizația rusă și cea occidentală.

Un stat-civilizație

Putin a început să se refere la Rusia ca la o întreagă civilizație. Statul nu este doar sacru și demn de sacrificiul suprem; este, de asemenea, o civilizație separată și superioară, cu o "istorie de o mie de ani" și cu propria sa cale specială. În cadrul acestei istorii, codurile culturale sunt transmise din generație în generație ca parte a ADN-ului politic al țării. Această civilizație-stat își are propriul panteon de eroi, neschimbat din epoca sovietică: Alexandru Nevski, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Iosif Stalin și Iuri Gagarin.

Această civilizație statală a fost mereu atacată de invidioși și de dușmani, ceea ce face ca starea sa de conflict permanent să fie critică, și nu doar limitată la câmpul de luptă. Statul trebuie să învingă în toate aspectele - în cultură și în sport, în construcția de facilități olimpice și în războiul împotriva Ucrainei și a Occidentului.

Pentru a proteja suveranitatea acestui stat-civilizație, Kremlinul se bazează pe serviciile de securitate, sau pe așa-numiții siloviki, care au primit fonduri suplimentare și sunt întărite de propagandiști și de așa-numiții "jurnaliști" aflați în slujba Kremlinului.

Ministerul Culturii, organismul de supraveghere a comunicațiilor Roskomnadzor și Biserica Ortodoxă Rusă devin de facto ei înșiși siloviki, bucurându-se astfel de dreptul de a bloca sau interzice mass-media, de a restricționa vânzările de cărți ale autorilor care se opun războiului și de a decide cine poate juca pe scenele de teatru.

Ideologia a devenit corporală, susținută de acte politice și militare, cum ar fi anexarea Crimeei și "operațiunea militară specială". Pe scurt, operațiunea ideologică specială este în curs de desfășurare și pare să se descurce mai bine decât cea militară”, conchide analistul Andrei Kolesnikov de la Carnegie Endowment For International Peace.