Puțini români știu că dacă nu fac curățenia de primăvară în jurul blocului ar putea lua amendă - Ce prevede legea
Proprietarii de apartamente sunt nevoiți să ia parte la curățenia de primăvară în blocurilor, conform legii. În cazul în care aceștia nu se conformează riscă o amendă.
Persoanele care nu păstrează curățenia vor plăti o sancțiune de 40 de lei. Foto: Arhivă
Un președinte de asociație din Capitală a afirmat că unii dintre locatari nu păstrează curățenia.
„Noi nu putem face decât să strângem de pe iarbă sau din grădină resturile sau gunoaiele. Unii locatari nu păstrează curăţenia, îşi aruncă chiştoacele de ţigări pe geam”, a afirmat președintele de asociație.
În plus, în cazul în care curățenia din jurul blocului lipsește cu desăvârșire, locatarii riscă amenzi. În aceeași ordine de idei, persoanele care nu păstrează curățenia vor plăti o sancțiune de 40 de lei , potrivit legii.
De asemenea, pentru a se asigura că este curat tot timpul, unii proprietari de complexuri rezidențiale angajează firme de curățenie.
„Evident că plătim pentru asta. Curăţenia merge undeva până la 80 de lei. Avem o echipă care se ocupă de asta, o firmă separată şi plata e mai mică, costurile sunt mai mici iarna, undeva pe la 10 lei şi vara undeva pe la 20 de lei”, a afirmat un reprezentant al unui complex rezidențial pentru Observator.
Totodată, la sfârșitul lunii martie, locatarii unui bloc din Cluj-Napoca au fost anunțați că dacă nu vor participa la curățenia de primăvară vor plăti o sancțiune de 40 de lei pe apartament.
„Curățenia în jurul blocului este obligatorie pentru fiecare proprietar sau chiriaș. Pentru neparticipare se aplică sancțiuni de 40 lei/ap”, se arată în anunț.
Sursa: adevarul.ro