Putin va merge în China pentru a discuta cu Xi Jinping chestiuni clare şi „destul de voluminoase"

Putin va merge în China pentru a discuta cu Xi Jinping chestiuni clare şi „destul de voluminoase"

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în China în următoarele luni pentru a se întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, care a vizitat Moscova în martie, pentru a profita de dinamica bună a legăturilor, a anunţat miercuri Kremlinul, potrivit EFE, citată de Agerpres.

 Vladimir Putin și Xi Jinping. FOTO Profimedia

Vladimir Putin și Xi Jinping. FOTO Profimedia

Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Bineînţeles, vizita lui Putin (în China) este pe agendă, momentul exact urmează să-l stabilim", a declarat Peskov, la conferinţa sa de presă zilnică.

Cu o zi înainte, senatorul rus Andrei Denisov, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale, a declarat de la Beijing, pentru agenţia de presă TASS, că Xi i-a spus preşedintelui Senatului rus, Valentina Matviyenko, că îl aşteaptă pe Putin în luna octombrie.

„Acum este un moment absolut bun pentru a menţine un impuls ridicat în dezvoltarea relaţiilor bilaterale ruso-chineze", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Chestiuni deja clare şi „destul de voluminoase"

Potrivit lui Peskov, interacţiunea dintre Moscova şi Beijing nu a fost niciodată îndreptată împotriva unor ţări terţe, ci în beneficiul popoarelor rus şi chinez.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a subliniat că agenda vizitei lui Putin în China va aborda chestiuni care sunt deja clare şi „destul de voluminoase", cum ar fi comerţul bilateral, cooperarea economică şi situaţia globală şi regională.

„Prietenia fără limite"

Dmitri Peskov a arătat că Rusia şi China au o viziune similară asupra fundamentului relaţiilor internaţionale şi, prin urmare, există perspective bune pentru discuţii ulterioare şi o interacţiune constructivă.

Cu puţin timp înainte de începerea intervenţiei militare a Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, Putin şi Xi au proclamat la Beijing „prietenia fără limite" dintre naţiunile lor.

În martie 2023, în timpul vizitei lui Xi în Rusia, liderul chinez a încercat să îl convingă pe Putin de iniţiativa sa de pace în 12 puncte şi, potrivit Financial Times, să îl avertizeze pe omologul său rus împotriva folosirii armelor nucleare.

„Tot restul este ficţiune"

Pe 5 iulie, Peskov a declarat că nu poate confirma acest lucru, dar a susţinut că au fost furnizate multe informaţii despre această vizită şi că „tot restul este ficţiune".

În afara actualei vizite a lui Matviyenko în China, premierul Mihail Mişustin s-a aflat recent şi el la Beijing pentru a relua consultările la acest nivel.

Din partea chineză, ministrul apărării Li Shangfu a vizitat Moscova în aprilie, iar în mai, trimisul special al Chinei pentru regiunea euroasiatică, Li Hui, s-a deplasat în capitala rusă pentru a prezenta planul de pace al Chinei pentru Ucraina şi perspectivele de soluţionare a conflictului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”