„Putin va fi declarat bolnav și suspendat din funcție pe perioada tratamentului. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate”

„Putin va fi declarat bolnav și suspendat din funcție pe perioada tratamentului. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate”

Publicistul rus Andrei Piontkovski (82 de ani), stabilit la Washington, a prezentat un scenariu incredibil în cadrul unei emisiuni difuzate de postul de televiziune ucrainean Canal 24.

Conform datelor obținute de la Moscova de Piontkovski, anumite rețele de putere de la Kremlin pregătesc un plan de înlăturare a lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse, după 22 de ani de domnie tiranică.

În prima etapă, ar urma să se anunțe că Putin este bolnav și astfel va trebui să-și suspende temporar atribuțiile de șef de stat, cât timp se va afla sub tratament. Puterea va fi preluată de Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Acesta va anunța, în decurs de două-trei săptămâni, seria marilor greșeli făcute de fostul colonel KGB în privința Ucrainei.

Din păcate – susține Piontkovski –, locul lui Putin va fi luat tot de un „păgân” asemănător lui Putin, „fiindcă nu sunt alții în buncăr”.

Piontkovski mai susține că Ramzan Kadîrov, autoproclamatul președinte al Ceceniei (republică autonomă în cadrul Federației Ruse), este detestat de forțele de securitate ruse și că va fi pur și simplu lichidat în afara zonei sale. Securiștilor de la Kremlin nu le-ar păsa deloc de soarta unor regiuni cu statut de republică, gen Cecenia sau Buriatia, ei fiind preocupați doar să-și umple vistieria cu miliardele de acolo.

Datele obținute de Piontkovski provin din mai multe surse ale lui de la Moscova, de la care a aflat cum s-ar putea derula lucrurile în viitorul apropiat, în cazul dictatorului Vladimir Putin.

Andrei Piontkovski: „Acum se pregătește prima variantă «moale». Se va transmite că Putin este bolnav și că este suspendat temporar din funcțiile sale în timpul tratamentului. Acei oameni, care până mai ieri se gândeau la cel mai bun mod de a distruge Ucraina, au trecut acum la al doilea plan. Va începe și o redistribuire masivă a proprietății”.

SURSA: ziaristii.com



populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin