„Putin sigur nu ne vrea în Schengen”/Rareș Bogdan acuză Austria că slujește Rusia

„Putin sigur nu ne vrea în Schengen”/Rareș Bogdan acuză Austria că slujește Rusia

Europarlamentarul Rareș Bogdan e de părere că România trebuie să folosească orice metodă avută la îndemână ca să pună presiune pe Austria pentru acceptarea țării noastre în spațiul Schengen. Prim-vicepreședintele PNL a spus, la Digi24, că Austria încă se bucură de o relație privilegiată cu Moscova, iar acest lucru îi influențează decizia.

Europarlamentarul Rareș Bogdan susține, la Digi24, că Moscova ar putea să influențeze Austria în refuzul de a accepta România în spațiul Schengen.

"Știți cum e, în fața argumentului gaz și în fața argumentului petrol, pe care îl folosesc pe Moscova, în mod direct către Austria, e foarte complicat, o țară non-NATO... e foarte complicat să zici. Ăsta este adevărul pur pe care nu trebuie să ne ferim să-l rostim. Rep: Doamneavoastră sugerați că Moscova ar influența Austria, cumva în această decizie să nu ne primească... În mod direct, în mod direct pentru că este inadmisibil. Adică relațiile pe care Moscova le are în continuare cu Austria, modalitatea în care Austria primește în continuare gaz din conductele Gazprom la prețuri preferențiale, spre deosebire de alte state europene, Austria se bucură de o relație privilegiată cu Rusia lui Putin.   Și practic Putin nu ne vrea în Schengen. Dacă ne ducem așa foarte jos ca analiză și spunem Putin, Putin sigur nu ne vrea în Schengen, pentru că România câștigă enorm și financiar și din punct de vedere al respectului și practic se cimentează și mai puternic în Europa", spune europarlamentarul.

România e un partener cheie al UE și NATO și și-ar întări acest statut odată cu primirea în Schengen, afirmă Rareș Bogdan.

"În momentul ăsta România este țară cheie alături de Polonia pentru tot ceea ce înseamnă front estic și tot ce înseamnă agitația din Balcani, această pendulare a Turciei între suveranism, între autocratie și democrație și sigur în fața primejdii reale pe care o reprezintă Rusia pentru această parte a lumii și pentru Europa. Deci România este stat cheie, stat extrem de important pe frontul estic al NATO și stat foarte important în relația cu Uniunea Europeană. Toate aceste atuuri pe care le avem trebuie exploatate și de asta nu trebuie să ne ferim să folosim niciun fel de metodă", adaugă europarlamentarul.

Presiuni pe toate fronturile

Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că România trebuie să-și impună punctul de vedere la consiliul JAI și să arate că România nu are nicio legătura cu fenomenul migrației la nivel european.

"Argumentația domnului Nehammer și a domnului Karner , a oficialilor austrieți este una falsă, mincinoasă și migrația nu are legătură cu România, nu are legătură cu rutele din Bulgaria și România și cu rutele din Balcanii de vest, respectiv prin Ungaria, Croația și Slovenia. Sunt convins că Cătălin Predoiu va fi cât se poate de argumentat și își va apăra interesul României pentru că în momentul acesta situația este ușor diferită față de acum 10 luni, deoarece în sfârșit oficialii statului român au înțeles că trebuie să diversifice  metodele de presiune pe Austria, ca să nu rămână strict pe diplomația clasică, care, din păcate, în cazul domnului Nehammer și Karner nu mai are același impact", a spus Rareș Bogdan la Digi24.

Liberalul a amintit și de faptul că majoritatea liderilor europeni sunt de partea României în chestiunea Schengen.

"Cert este că Austria nu poate fi în momentul ăsta convinsă cu argumente logice, poate fi constrânsă doar - respectiv cu o presiune continuă din partea celor trei organisme europene, din partea celorlalte state europene, în frunte cu Germania și Franța și de asemenea din partea partenerului nostru  strategic, Statele Unite ale Americii... I-am spus și asta doamnei Ursula von der Leyen că în timp ce românii primesc un balon de oxigen și o chestiune firească, dar care va fi percepută extrem de bine în societatea românească din partea Statele Unite ale Americii, respectiv ridicarea vizelor pe parcurs anului 2025, până în 1 decembrie 2025 cel târziu, această chestiune a Schengen înseamnă pentru România pierderea de bani, pentru că pierdem aproape 2% din PIB din cauza controlului de la frontieră și lucrul ăsta ne costă foarte mult, de asemenea avem o problemă de self-respect , avem o problemă de poziționarea românilor în Europa atunci când sunt nevoiți să intre alături de mine, de dumneavoastră, să intre pe culoare separate în majoritatea capitalelor europene în aeroport", afirmă Rareș Bogdan

În octombrie și la începutul lunii decembrie, vor mai avea loc două reuniuni ale Consiliului JAI, iar România trebuie să forțeze intrarea subiectului Schengen pe ordinea de zi.

"Trebuie să îl păstrăm sus pe agenda în toate discuțiile oficialilor români, la cel mai înalt nivel , atât în Consiliul European, Comisie Europeană și Parlament, cât și în spațiul public, pentru a continua presiunea pe Austria. De asemenea, trebuie să ne luăm parteneri în rândul managementului companiilor austriece prezente în România care pot prezenta o situație reală cu privire la ceea ce înseamnă România și la lipsa problemei imigrației în România și acest lucru cred că ne poate ajuta", spune prim-vicepreședintele PNL.

Europarlamentarul consideră că o eventuală acțiune în judecată a Austriei la Curtea Europeană de Justiție nu s-ar justifica în acest moment pentru că un proces poate dura până la doi ani de zile, iar o astfel de decizie ar justifica, cumva, refuzul Austriei.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”