Putin se lăuda că poate ocupa șase capitale europene, inclusiv Bucureștiul, în două zile

Putin se lăuda că poate ocupa șase capitale europene, inclusiv Bucureștiul, în două zile

Președintele rus, într-o discuție cu fostul lider ucrainean Petro Poroșenko, s-a lăudat că ar putea avea trupe în capitalele Ucrainei, Poloniei, Letoniei, Lituaniei, Estoniei și României în 48 de ore.

„Dacă aș vrea, în două zile aș putea avea trupe nu numai la Kiev, ci și la Riga, Vilnius, Tallinn, Varșovia și Bucureşti”, i-a spus Putin lui Poroșenko în 2014, potrivit Suddeutsche Zeitung.

Putin l-a avertizat pe Poroșenko „să nu se bazeze prea mult pe UE” că o să intervină în sprijinul vreunei țări.

Amenințarea a fost făcută pe fondul tensiunilor cu Kievul, în timp ce Rusia comasa mii de trupe la graniță.

Kremlinul a negat ulterior aceste afirmații, după ce au fost raportate pe scară largă.

Forțele sale sunt în prezent blocate în Ucraina după o lună de război, în care au suferit pierderi uriașe.

În ciuda faptului că forțele ruse sunt departe de a-și atinge obiectivele declarate inițial, un oficial american a avertizat că Putin nu este dispus la compromisuri.


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei