Putin ordonă importante exerciții militare în mai multe regiuni din Federația Rusă

Putin ordonă importante exerciții militare în mai multe regiuni din Federația Rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat joi vaste manevre militare în mai multe regiuni ale Rusiei, inclusiv în cea care include Crimeea și zona de frontieră cu Ucraina, plasând avioane, trupe aeropurtate și Flota rusă a Nordului în stare de alertă maximă, relatează AFP.

Mai exact, Putin a dat ordin să fie efectuată o inspecție inopinată în scopul verificării pregătirii de luptă a forțelor armate în trei din cele patru districte militare ale Federației Ruse — Sud, Vest și Centru — precum și în cadrul Flotei ruse a Nordului și al comandamentelor Forțelor aeriene și trupelor aeropurtate, indicat agenția de presă RIA Novosti, citând o declarație făcută de ministrul apărării, generalul Serghei Șoigu.

"Astăzi, începând cu 07:00 (ora Moscovei), în conformitate cu decizia comandantului suprem al forțelor armatei Rusiei a început o nouă inspecție neanunțată", a anunțat ministrul Șoigu, subliniind că trupele districtului militar Sud (care include zona din apropierea frontierei cu Ucraina și Crimeea), o parte a forțelor și mijloacelor districtelor Vest și Centru și Flotei Nordului, precum și Înaltul Comandament al Forțelor Aeriene și cel al trupelor aeropurtate au fost plasate în stare de alertă "completă".

Aceste exerciții sunt concepute pentru a testa gradul de pregătire de luptă a unităților militare și ar urma să dureze până la 31 august.

Districtele militare vizate includ regiunile de la frontiera cu Ucraina și țările baltice, Crimeea și vaste zone de la Ural până în Siberia Centrală.

Ministrul apărării rus a declarat că a dispus ca despre această verificare inopinată, care înseamnă de fapt manevre pe aproape întreg teritoriul țării, să fie informați atașații militari străini.

În paralel, a indicat Șoigu, în districtul militar Sud au loc pregătiri intense în vederea aplicațiilor strategice "Caucaz-2016", preconizate pentru luna septembrie.

Armata rusă și-a multiplicat exercițiile militare de amploare pe întreg teritoriul Federației Ruse de la începutul crizei în relațiile sale cu Occidentul ca urmare a rolului Moscovei în situația din Ucraina.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”