Putin luptă pentru viața lui în Ucraina. „În Rusia nu există iertare pentru țarii care pierd războaiele“

Putin luptă pentru viața lui în Ucraina. „În Rusia nu există iertare pentru țarii care pierd războaiele“

În Rusia, moralul se degradează tot mai mult în contextul unui război nejustificat în opinia multora şi cu consecinţe economice care afectează viaţa de zi cu zi a populaţiei.

Rușii, tot mai nemulțumiți de război, Putin e în corzi FOTO Shutterstock

Rușii, tot mai nemulțumiți de război, Putin e în corzi FOTO Shutterstock

Un sondaj realizat la începutul lunii noiembrie de administraţia preşedintelui rus în mai multe regiuni ale ţării a demonstrat această saturație față de un război ce s-a prelungit incredibil de mult. Presiunile asupra liderului rus Vladimir Putin sunt în creștere, după săptămâni de eșecuri militare istovitoare și cereri interne de a pune capăt mobilizării. Sancţiunile impuse de UE nu încetează să întunece viaţa ruşilor, confruntaţi cu recesiunea economiei lor şi cu un război care pare în ochii lor în fiecare zi tot mai nebunesc.

Site-ul rusesc Meduza, cu sprijinul a două surse apropiate de Kremlin, explică faptul că „grupurile de discuţii arată clar că ruşii nu se simt optimişti în legătură cu viitorul lor şi al ţării”. „Este indiferenţă şi apatie”, afirmă de asemenea una din sursele media ruseşti. Totuşi, sursele Meduza spun că nu se aşteaptă la mari manifestaţii anti-război în Rusia. „Oamenii se obişnuiesc cu tot”, explică una dintre ele. Liza, o locuitoare din Moscova de 34 de ani, şi-a exprimat la CNN oboseala: „Starea de spirit la Moscova şi în ţară este acum extrem de întunecată, intimidată şi disperată”, declară ea. „Oamenii nu au idee ce s-ar putea întâmpla mâine sau peste un an”.

Serghei Javoronkov, cercetător de politică economică, s-a destăinuit şi el la CNN în legătură cu moralul rusesc: „Starea de spirit este din ce în ce mai critică din cauza costului economic şi nemulţumirii legate de faptul că situaţia nu s-a rezolvat, contrar aşteptărilor create de Kremlin”, spune el.

„Este un efect cunoscut: un război scurt victorios poate provoca entuziasm, dar dacă războiul durează la nesfârşit şi nu duce la rezultatul dorit, vine decepţia”, explică cercetătorul.

Presiunile asupra lui Putin cresc

Presiunile asupra liderului de la Kremlin sunt în creștere, după săptămâni de eșecuri militare istovitoare și cereri interne de a pune capăt mobilizării. Oleksi Arestovici, un consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean, a declarat că există o amenințare foarte reală la adresa moștenirii lui Putin în Rusia, după ce este prins într-o operațiune pe care mulți credeau că se va termina în câteva săptămâni. „Lui Putin îi este foarte frică pentru că în Rusia nu există iertare pentru țarii care pierd războaiele”, a spus Arestovici pentru „The Times“. „Acum luptă pentru viața lui. Dacă pierde războiul, cel puțin în mintea rușilor, înseamnă sfârșit. Sfârșitul lui ca personaj politic. Și, eventual, în sens fizic. Acest lucru i-a forțat chiar și pe oameni care îi sunt foarte loiali să se îndoiască că pot câștiga acest război”.

Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a susținut, de asemenea, că omologul său rus se teme pentru ceea ce i s-ar putea întâmpla în următorii ani după invazie, care a costat zeci de mii de vieți de ambele părți.

„Această persoană nu are altă teamă decât frica pentru viața sa”, a spus Zelensky . „Viața lui depinde dacă este sau nu amenințat de populația sa. Nimic altceva nu-l amenință.”

Probleme interne

Putin se confruntă, de asemenea, cu probleme interne, în timp ce oficialii ruși fac eforturi pentru încetarea mobilizării. Presiunea pentru mai mulți soldați a dus la un exod al tinerilor apți de muncă în țările vecine și „afectează starea psihologică a societății”, susține Emilia Salbunoa, membră a Adunării Legislative din Karelia.

Într-o scrisoare publicată săptămâna aceasta pe Telegram, Salbunova și alți lideri regionali au făcut presiuni ca Putin să slăbească măsurile militare.

„Acest fapt afectează starea psihologică a societății, este o sursă de anxietate și anxietate crescută în familiile și colectivitățile de muncă din Rusia, iar mulți oameni au probleme de sănătate. Cererile trebuie susținute printr-un decret”, a scris ea.

Analiştii, inclusiv fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, spun că în regimul lui Putin începe să apară crăpături sub greutatea sancțiunile internaționale care au lovit puternic economia Rusiei pe fondul unui exod în masă al companiilor occidentale.

Ucrainenii, aproape de victorie în Peninsula Kinburn

Între timp, Ucraina a anunțat recucerirea aproape a întregii peninsule izolate din largul Mării Negre, unde luptele continuă să dezvolte. „Restabilim controlul deplin asupra regiunii. Mai avem trei așezări de eliberat în Peninsula Kinburn pentru a nu mai fi oficial o regiune aflată în război”, a declarat guvernatorul regiunii Nikolaev, Vitali Kim, pe rețelele de socializare. Peninsula Kinburn este ultima bucată de teritoriu pe care rușii o ocupă în regiunea Nikolaev. Aceasta se află la doar 4 km peste strâmtoarea Ociakiv și permite accesul la gurile de vărsare ale râurilor Nipru și Bugul de Sud, precum și în porturile orașului Nikolaev și Herson. Rușii și-au folosit pozițiile de peninsula Kinburn pentru a ataca periodic cu rachete și artilerie pozițiilor ucrainene din Ociakiv, sudul regiunii Nikolaev și alte zone de-a lungul coastei Mării Negre, controlate de ucraineni. Peninsula se află în afara razei de 25 km a artileriei rusești acumulate pe malul stâng (estic) al Niprului, în regiunea Herson.

Controlul peninsulei ar permite forțelor ucrainene să încetinească atacurile rusești pe coasta Mării Negre, să sporească activitatea navală în zonă și să desfășoare operațiuni de trecere pe malul stâng (estic) al Hersonului, cu un risc mai scăzut decât traversarea Niprului, relatează sursele citate.

Rusia riscă să ajungă „stat eșuat“

Odată ce sprijinul internațional pentru Ucraina și încrederea în abilitatea țării de face față terorii lui Putin crește, se pune acum problema dacă Rusia, care ar putea deveni neguvernabilă și cuprinsă de haos, va supraviețui războiului. Anexarea absurdă și ilegală a celor patru regiuni ucrainene – Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie – înainte ca Rusia să le controleze pe deplin a transformat-o într-un stat cu teritorii ilegitime și frontiere fluide, scrie „The Economist“. „Federația Rusă, așa cum o știm, se auto-lichidează și intră într-o fază de stat eșuat”, a spus politologul Ekaterina Schulman, care a specificat că administrația ei nu mai este în stare să își îndeplinească funcțiile de bază. Anexările nu vor descuraja forțele ucrainene, dar oferă un model pentru propriile regiuni agitate ale Rusiei, inclusiv republicile din Caucazul de Nord, care vor încerca să profite de slăbirea guvernului central. Un alt aspect al unui stat eșuat este pierderea monopolului asupra folosirii forței fizice. Armatele private și mercenarii prosperă în Rusia, cu toate că oficial sunt interzise.

Evgheni Prigojin, fostul infractor supranumit „Bucătarul lui Putin” și actualul lider al Grupului Wagner, a recrutat deținuți din închisorile din Rusia, oferindu-le amnistie dacă se alătură armatei de mercenari în luptele din Ucraina. În timp ce orășenii mai înstăriți fug, zeci de mii dintre compatrioții lor mai săraci sunt chemați în armată și aruncați în tranșee. Putin și-a adus „operațiunea militară specială” acasă, distrugând astfel consensul fragil prin care populația era de acord să nu protesteze împotriva declanșării războiului și, în schimb, era lăsată să trăiască în pace. Acum, rușii sunt împinși la război acolo unde trebuie să moară în numele regimului de la Kremlin. Putin nu poate câștiga războiul, dar nici nu își permite să pună capăt conflictului prea curând. El speră că dacă va implica tot mai mulți oameni în acest război și dacă îi va supune încă și mai mult la propaganda sa otrăvitoare și extremistă va putea să amâne dezastrul campaniei sale militare. Dacă va reuși sau dacă valurile de ruși care se întorc acasă în sicrie și nemulțumirea elitelor vor provoca răsturnarea sa de la putere va determina câți oameni își vor mai pierde viața și cât de mult se va prăbuși Rusia.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!