Putin lasă să se înţeleagă că ar putea rămâne la putere după expirarea mandatului său

Putin lasă să se înţeleagă că ar putea rămâne la putere după expirarea mandatului său

Preşedintele rus Vladimir Putin a lăsat vineri să planeze îndoiala privind viitorul său după încheierea celui de al patrulea mandat, care se încheie în 2024, părând să dea de înţeles că ar putea redeveni prim-ministru, aşa cum a făcut-o în 2008, relatează AFP.

"Am respectat mereu şi respect constituţia Rusiei. În constituţie se menţionează clar: nu mai mult de două mandate" consecutive, a declarat el cu prilejul Forumului economic de la Sankt Petersburg, fiind întrebat dacă va renunţa cu adevărat la putere după 2024.

"În prezent, sunt la al doilea mandat", a adăugat el înainte de a reaminti că în 2008 el a renunţat la postul său de preşedinte pentru a deveni prim-ministru, după care a revenit la Kremlin patru ani mai târziu.

"Am renunţat la postul de preşedinte pentru că constituţia nu autoriza o realegere pentru a treia orară. Asta este tot. Sunt gata să respect această regulă şi pe viitor", a mai declarat Putin, lăsând să se înţeleagă că ar putea aplica aceeaşi metodă şi redeveni prim-ministru.

În 2008, după al doilea său mandat de preşedinte. Vladimir Putin i-a încredinţat postul de la Kremlin lui Dmitri Medvedev. Însă Vladimir Putin, devenit prim-ministru, a rămas veritabilul decident al ţării, exprimând poziţii în toate dosarele cruciale şi luând principalele decizii, potrivit observatorilor.

Întrebat în martie de un jurnalist în seara victoriei sale la alegerile prezidenţiale despre un eventual nou mandat în 2030, Vladimir Putin a părut să excludă o astfel de ipoteză: "Trebuie că glumiţi! Ce trebuie să fac? Să rămân aici până la 100 de ani? Nu", a spus el.

Preşedintele rus, născut la 7 octombrie 1952, va avea 71 de ani în 2024, când îşi va încheia mandatul.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!