Putin își anulează conferința tradițională de presă de la sfârșit de an pentru prima dată de la reinstalarea la Kremlin, în 2012

Putin își anulează conferința tradițională de presă de la sfârșit de an pentru prima dată de la reinstalarea la Kremlin, în 2012

Vladimir Putin nu va ţine anul acesta conferinţa sa maraton de presă organizată tradițional la sfârșit de an, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin FOTO AFP

Vladimir Putin FOTO AFP

„În ceea ce priveşte conferinţa anuală de presă, da, nu va exista una înainte de Anul Nou, dar ne aşteptăm ca preşedintele să găsească totuşi o oportunitate de a vorbi (cu reporterii, n. red.), aşa cum face cu regularitate, inclusiv în timpul vizitelor externe”, a declarat Peskov.

Este pentru prima dată de la reinstalarea la Kremlin când Vladimir Putin își anulează conferința de presă de la sfârșit de an. Prima conferință de acest tip a fost organizată în 2001, în al doilea an din primul mandat al lui Putin la președinția Rusiei, și a devenit o tradiție până la întreruperea din 2008-2012, când actulul lider de la Kremlin a exercitat funcția de prim-ministru. Revenit la Kremlin în 2012, Putin a reluat întâlnirea maraton cu presa de la sfârșit de an pentru a răspunde la diverse subiecte stabilite în prealabil, de la diplomație până la probleme cotidiene ale Rusiei.

Decizia de a nu organiza conferinţa de presă anul acesta survine în contextul invaziei ruse din Ucraina, lansată de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin