Putin îl felicită pe Orban pentru victoria în alegeri şi speră la o consolidare a ''parteneriatului'' cu Ungaria
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe premierul ungar Viktor Orban pentru victoria sa în alegerile legislative, exprimându-şi speranţa într-o consolidare a legăturilor dintre Moscova şi Budapesta, a transmis Kremlinul, potrivit AFP şi EFE.
"Şeful statului rus s-a declarat convins că, în ciuda unei situaţii internaţionale dificile, dezvoltarea viitoare a legăturilor bilaterale şi a parteneriatului (între Moscova şi Budapesta - n.r.) va corespunde intereselor popoarelor rus şi ungar", a transmis preşedinţia rusă într-un comunicat.
Orban s-a declarat câştigătorul alegerilor legislative care au avut loc duminică în Ungaria şi în urma cărora a obţinut un al patrulea mandat consecutiv de premier , la o mare diferenţă de voturi faţă de opoziţie.
El a profitat de ocazie pentru a se distanţa din nou de Bruxelles, care l-a criticat pentru poziţia în privinţa războiului dus de Rusia în Ucraina.
Potrivit analiştilor, conflictul armat din Ucraina l-a avantajat pe Orban, care s-a prezentat în faţa electoratului drept garantul stabilităţii în vremuri tulburi.
Putin şi Orban au de mult timp relaţii amicale, în ciuda numeroaselor crize între Moscova, de o parte, şi UE şi NATO, de cealaltă parte, Ungaria fiind membră a ambelor organizaţii.
La începutul lunii februarie, în plină criză ruso-occidentală care a precedat ofensiva rusă din Ucraina, Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova, afişându-şi apropierea de liderul de la Kremlin.
Premierul Ungariei, suveranist şi conservator, afişează în general o mare apropiere de Moscova în multe dosare. El a devenit, de-a lungul anilor, liderul din UE cel mai aliniat cu Kremlinul.
De exemplu, Ungaria a fost prima ţară din UE care a folosit vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, deşi acesta nu a fost autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA).
De la începutul invaziei militare ruse din Ucraina, Orban a refuzat să livreze arme Kievului şi să ia în considerare sancţiuni care i-ar priva pe unguri de petrolul şi gazul din Rusia. AGERPRES