Putin i-a dăruit regelui din Bahrein un armăsar care valorează cât două mașini de lux
Întâlnirea dintre președintele rus Vladimir Putin și regele Bahreinului, Hamad bin Isa Al Khalifa, s-a încheiat luni la Soci nu doar cu semnarea unor acorduri de cooperare bilaterală în domeniile energetic, militar și al gazelor, ci și cu un schimb de cadouri valoroase între cei doi lideri, relatează marți presa rusă.
Astfel, Putin i-a dăruit monarhului din Bahrein un armăsar pursânge de patru ani din rasa Ahaltechin (un cal de mărime mijlocie, atestat de peste două milenii în zonele de semideșert din Asia Centrală), pe nume Hadjibek, și a primit, în schimb, o sabie de oțel de Damasc, confecționată special la comanda regelui.
Valoarea armăsarului dăruit de Putin ar fi echivala cu două mașini de lux, scrie portalul Gazeta.ru. Dar nici sabia nu pare mai puțin valoroasă, având în vedere că are mânerul confecționat din metale prețioase.
Potrivit lui Leonid Babaev, proprietarului hergheliei private de cai 'Șamborant' — unul dintre cei mai importanți crescători ai rasei Ahaltechin din Rusia — prețul armăsarului dăruit de Putin ar putea porni de la 100.000 de dolari. Cu toate acestea, prețul cailor din această rasă variază foarte mult: un astfel de cal poate costa 10.000 de dolari, dar specimenele cele mai valoroase pot ajunge și la 1 milion de dolari.
Despre caii din această rasă se spune că sunt singurii din lume care îmbină o inteligență foarte mare și o frumusețe extraordinară. 'Amestec de șarpe și leopard', se spune despre caii din rasa Ahaltechin, mai scrie Gazeta.ru.
Putin însuși a primit de-a lungul anilor câteva exemplare din această rasă de la fostul președinte al republicii Bașkortorstan, Murtaz Rahimov, de la fostul președinte turkmen, Saparmurat Niazov, precum și de actualul actualul turkmenbashi, Gurbangulî Berdîmuhamedov.
Regele Bahreinului, care a sosit duminică la Soci pentru discuții la nivel înalt, a refuzat să-l însoțească pe președintele Vladimir Putin pe pârtia de schi, amânând această plăcere pentru următoarea vizită. 'Mi s-a spus că v-ați răzgândit. Nu-i nimic, rămâne pentru viitoarea vizită', a remarcat, între altele, Putin. Nicio altă explicație pentru această schimbare de plan nu a fost oferită, relevă Interfax.
În afară de relațiile bilaterale, subiectul-cheie al întrevederii dintre Putin și regele Bahreinului a fost situația din Orientul Mijlociu, în special Siria.
AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)