Putin i-a cerut unui fost locotentent al lui Prigojin să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut lui „Sudoi”, un fost locotenent al răposatului șef al grupării paramilitare Wagner Evgheni Prigojin, să instruiască voluntari pentru a lupta în Ucraina, relatează Agerpres citând agenții de presă.
Luptători ai grupării mercenare Wagner au reapărut pe frontul din estul Ucrainei FOTO EPA-EFE
Andrei Troşev supranumit „Sedoi"” (păr grizonat, în rusă), fost colonel şi un apropiat al lui Prigojin în cadrul Wagner, este considerat unul dintre fondatorii grupului şi este vizat de sancţiuni UE pentru implicare în operaţiunile militare ale grupului în Siria.
"La ultima reuniune am evocat faptul că veţi fi implicat în formarea de unităţi de voluntari capabili să ducă la bun sfârşit diverse misiuni de luptă, în principal, desigur, în zona operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a spus Putin la o întrevedere, joi, cu Andrei Troşev, potrivit unui comunicat al Kremlinului făcut public vineri.
„Cunoaşteţi problemele care trebuie soluţionate în avans pentru ca efortul de luptă să se desfăşoare la modul optim şi cu cel mai mare succes posibil", a mai spus Putin.
Acesta a salutat totodată faptul că Troşev "întreţine bune relaţii cu foşti tovarăşi de arme".
Întâlnirea de joi, la care a asistat şi viceministrul apărării Iunus-Bek Evkurov, ilustrează o dată în plus integrarea unor foşti combatanţi ai Wagner în armata rusă.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat agenţiei Ria Novosti, imediat după reuniune, că Andrei Troşev "lucrează deja în Ministerul Apărării".
La sfârşitul lui iunie, după o revoltă eşuată a grupării paramilitare, Kremlinul le-a dat trei variante combatanţilor acesteia - să se integreze în armata rusă, să redevină civili sau să plece în Belarus. Moartea lui Prigojin, împreună cu mai mulţi responsabili ai grupării, în accidentul de avion de la sfârşitul lui august a marcat însă sfârşitul Wagner aşa cum era cunoscută până atunci, notează AFP, citat de Agerpres.
Mercenarii Wagner s-au întors la Bahmut
Mercenari ruşi din gruparea Wagner au revenit pe frontul din estul Ucrainei, au anunţat miercuri ofiţeri superiori din armata ucraineană,
"Am observat prezenţa a cel mult câteva sute de luptători din fosta companie militară privată Wagner", afirmă purtătorul de cuvânt al comandamentului de est al armatei ucrainene, Serghei Cerevatîi.
Informații provenite atât din surse ucrainene, cât și din surse rusești cu privire la prezența foștilor luptători ai companiei de mercenari Wagner în regiunea Bahmut sugerează faptul că este dificil pentru luptătorii Wagner să se regrupeze sub o nouă conducere. Unul dintre „corespondenții de război” ruși a afirmat la 26 septembrie că numirea unui nou comandant-șef al grupării Wagner a determinat plecarea luptătorilor Wagner către structuri afiliate la Ministerul rus al Apărării, au relatat analiștii grupului de cercetare Institutul pentru Studii de Război (ISW).
La 27 septembrie, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Est, Illia Ievlaș, a confirmat prezența a aproximativ 500 de foști militari Wagner care luptă în cadrul formațiunilor Ministerului Apărării în zona Bahmut. Acesta a afirmat că acest număr de soldați este insuficient pentru a schimba situația pe câmpul de luptă.
Soldații ucraineni, în comentarii făcute pentru CNN, au sugerat, de asemenea, că personalul Wagner și-a schimbat comandanții și s-a întors în regiunea Bahmut pentru a compensa deficitul actual de trupe rusești în această zonă.
Sursa: adevarul.ro