Putin deplânge pierderea „ireparabilă" a „prietenului adevărat" Silvio Berlusconi

Putin deplânge pierderea „ireparabilă" a „prietenului adevărat" Silvio Berlusconi

Într-un omagiu pentru fostul premier italian, decedat luni, la vârsta de 86 de ani, preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit pe Silvio Berlusconi „prieten adevărat" şi „politician de excepţie", relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Miliardarul italian Silvio Berlusconi a murit la vârsta de 86 de ani FOTO EPA-EFE

Miliardarul italian Silvio Berlusconi a murit la vârsta de 86 de ani FOTO EPA-EFE

„Pentru mine, Silvio a fost o persoană dragă, un prieten adevărat. I-am admirat mereu sincer înţelepciunea, abilitatea de a lua decizii echilibrate, inteligente chiar şi în cele mai dificile situaţii", a afirmat Vladimir Putin într-un mesaj de condoleanţe adresat omologului său italian Sergio Mattarella.

Liderul de la Kremlin a deplâns o „pierdere ireparabilă" în mesajul său care a elogiat „energia vitală incredibilă" a lui Berlusconi, „optimismul" şi „simţul umorului".

Declaraţii rusofile

Decedat luni după ce s-a confruntat cu o serie de probleme de sănătate în ultimii ani, controversatul miliardar italian Silvio Berlusconi era un aliat incomod al şefei guvernului de extremă dreaptă Giorgia Meloni, pe care a pus-o în încurcătură de mai multe ori prin declaraţiile sale rusofile după invazia Rusiei în Ucraina.

Prieten personal al lui Vladimir Putin, pe care l-a primit în vila sa uriașă din Sardinia, Berlusconi a atribuit de mai multe ori Kievului responsabilitatea conflictului din Ucraina.

În aprilie, Berlusconi a fost tratat pentru o infecție pulmonară legată de leucemie cronică.

Un miliardar extravagant, magnat al mass-mediei, Berlusconi a ajuns la putere pentru prima dată în 1994 și a condus patru guverne până în 2011.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda