Putin denunţă criticile europene privind vaccinul rusesc anti-COVID şi anunţă că se va vaccina marţi

Putin denunţă criticile europene privind vaccinul rusesc anti-COVID şi anunţă că se va vaccina marţi

Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat luni declaraţiile ''ciudate'' ale unui înalt responsabil european care a afirmat că Europa nu are nevoie de vaccinul anti-COVID rusesc Sputnik V, promiţând în acelaşi timp că se va inocula marţi, relatează AFP.

Vladimir Putin, a cărui vaccinare este aşteptată din decembrie conform promisiunii sale, nu a precizat dacă se va vaccina cu acest ser, primul dezvoltat de Rusia, care între timp a anunţat că a conceput alte două.

Câteva minute mai devreme, în cadrul unei reuniuni privind vaccinarea prin videoconferinţă transmisă la televiziune, preşedintele rus s-a exprimat împotriva Uniunii Europene, după afirmaţiile comisarului european Thierry Breton privind vaccinul rusesc.

"Nu forţăm pe nimeni să facă nimic (...) dar ne întrebăm despre interesele pe care le apără aceşti oameni, cele ale companiilor farmaceutice sau cele ale cetăţenilor europeni?", a afirmat şeful statului rus.

Producătorii vaccinului rusesc împotriva coronavirusului l-au acuzat luni pe comisarul european Thierry Breton că are o abordare "părtinitoare" după ce a afirmat că UE "nu are nevoie deloc" de Sputnik V.

Într-o apariţie pe postul francez TF1 de duminică, Thierry Breton, care răspunde de aspectele industriale ale fabricării vaccinurilor împotriva COVID-19 în UE, a lăsat să se înţeleagă că Moscova este cea care ar avea nevoie de ajutor european, pentru că Rusia "are mari dificultăţi în fabricarea Sputnik V".

Campania de vaccinare în UE a întâmpinat numeroase probleme, în special din cauza întârzierii livrărilor. Rusia afirmă că deţine tehnologii de ultimă oră în fabricarea de vaccinuri.

Vladimir Putin a precizat luni că 4,3 milioane de ruşi au fost inoculaţi cu cele două doze necesare anti-COVID, la o populaţie de 146 de milioane de locuitori.

Într-un moment în care cererea de omologare este examinată de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), un grup de experţi al acestei agenţii este aşteptat în Rusia pe 10 aprilie pentru a studia testele clinice efectuate pentru Sputnik V, a anunţat ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko.

Primit iniţial cu scepticism în străinătate la momentul anunţării sale în vara trecută, Sputnik V şi-a văzut în cele din urmă fiabilitatea validată de revista ştiinţifică The Lancet.

UE a criticat Moscova pentru diplomaţia sa a vaccinurilor, acuzând-o de "propagandă" pentru a câştiga influenţă pe scena internaţională cu livrări de vaccinuri totuşi foarte limitate.

Rusia încearcă să multiplice acordurile de producţie pentru a furniza vaccinul său antic-COVID străinătăţii, rezervându-şi capacităţile sale reduse de aprovizionare pentru populaţia rusă.

Moscova a semnat în ultimele zile trei acorduri pentru producţia a 652 de milioane de doze în India.

Potrivit Fondului suveran rus (RDIF) care a finanţat în parte dezvoltarea Sputnik V, vaccinul este acum autorizat în 55 de ţări, cu o populaţie de 1,4 miliarde de persoane. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”