Putin califică drept ''provocare'' exerciţiile americane în Marea Neagră (Kremlin)

Putin califică drept ''provocare'' exerciţiile americane în Marea Neagră (Kremlin)

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său francez Emmanuel Macron, drept o ''provocare'' exerciţiile militare efectuate de SUA şi NATO în Marea Neagră, potrivit unui comunicat difuzat de Kremlin, relatează AFP.

În convorbirea cu preşedintele Macron, Putin ''a atras atenţia asupra caracterului provocator al exerciţiilor de mare amploare desfăşurate de Statele Unite şi de unii dintre aliaţii lor în Marea Neagră şi care sporesc tensiunile dintre Rusia şi NATO'', a indicat Kremlinul.

Preşedintele rus pare să se refere la participarea mai multor nave militare americane la exerciţii în Marea Neagră, despre care Moscova a afirmat săptămâna trecută că le ''monitorizează'' şi pe care Putin le-a calificat drept o ''provocare serioasă''.

Cea mai recentă acuzaţie a preşedintelui Putin survine pe fondul unor tensiuni crescânde în jurul conflictului din Ucraina, o ţară riverană Mării Negre.

Situaţia din această regiune a fost foarte tensionată de la anexarea, în 2014, de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea. De peste şapte ani, Ucraina se află în conflict cu separatiştii pro-ruşi în partea de est a teritoriului său, notează AFP.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?