Putin, avertizat de Scholz și Xi în privința utilizării armei nucleare: „Ar avea consecințe pentru întreaga lume”

Putin, avertizat de Scholz și Xi în privința utilizării armei nucleare: „Ar avea consecințe pentru întreaga lume”

Berlinul și Beijingul se opun unui atac nuclear în războiul din Ucraina, a declarat vineri cancelarul german Olaf Scholz la finalul unei vizite în capitala Chinei, în contextul în care Vladimir Putin și acoliții săi din Rusia au evocat în mod repetat această ameninţare.

Olaf Scholz (stânga), primit de Xi Jinping la Beijing FOTO EPA-EFE

Olaf Scholz (stânga), primit de Xi Jinping la Beijing FOTO EPA-EFE

„Războiul în Ucraina creează o situaţie periculoasă pentru lumea întreagă şi chiar şi în China se ştie că o escaladare ar avea consecinţe pentru întreaga lume”, a declarat Olaf Scholz, citat de AFP.

„Acesta este motivul pentru care este foarte important pentru mine să subliniez, să spun clar că o escaladare” a războiului „sub forma utilizării unei arme nucleare tactice este exclusă şi sunt foarte încântat că cel puţin pe acest subiect am ajuns la un acord” cu Xi Jinping, a afirmat cancelarul german.

Olaf Scholz a efectuat vineri o vizită de o zi la Beijing, unde s-a întâlnit în special cu preşedintele Xi Jinping şi cu şeful Guvernului chinez.

China, oficial neutră în războiul din Ucraina, este considerată adesea de către occidentali prea conciliantă faţă de Moscova.

Statele Unite s-au declarat în această săptămână „din ce în ce mai preocupate” de eventualitatea unui potenţial atac nuclear al Rusiei pe teatrul de operațiuni din Ucraina, notează AFP, potrivit Agerpres .

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent membru al Consiliul de Securitate al Rusiei, a vorbit din nou, marţi, despre posibilitatea recurgerii la arma nucleară. Voinţa ucrainenilor de a recuceri toate teritoriile ocupate, între care Crimeea şi Donbas, „ameninţă existenţa statului nostru” şi oferă „un motiv direct” pentru a face uz de „mijloacele de descurajare nucleară”, a declarat Medvedev.

Confruntat cu o rezistenţă ucraineană tenace, alimentată de ajutorul militar occidental, Vladimir Putin a făcut el însuşi aluzii la folosirea unei bombe atomice.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!