Putin anunţă că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume, iar o fiică a sa şi l-a injectat

Putin anunţă că Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume, iar o fiică a sa şi l-a injectat

Ministerul Sănătății rus a aprobat folosirea primului vaccin pentru COVID-19 din lume, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, la mai puțin de două luni de la începutul testelor pe oameni, a spus Vladimir Putin, marți, citat de Reuters și  New York Times .

Vladimir Putin susține că Rusia a dezvoltat „primul” vaccin împotriva noului coronavirus, scrie AFP. Anunțul a fost făcut în cadrul unei videoconferințe cu membrii guvernului, transmisă în direct de televiziunile rusești.

De notat că numeroși cercetători străini și-au exprimat recent preocuparea în ceea ce privește rapiditatea creării unui astfel de vaccin iar Organizația Mondială a Sănătății a făcut apel la respectarea "liniilor directoare și a directivelor clare" în dezvoltarea acestor produse.

"În această dimineață, pentru prima dată în lume, un vaccin împotriva noului coronavirus a fost înregistrat", a spus el.

"Știu că este destul de eficient, că oferă o imunitate durabilă", a adăugat președintele rus.

Vladimir Putin a afirmat că una dintre fiicele sale și-a făcut acest vaccin.

"Ea a participat la experiment", a spus Putin, adăugând că a făcut puțină febră "și asta a fost tot".

Vaccinul va fi pus în circulație în 1 ianuarie 2021, potrivit registrului național al medicamentelor realizat de Ministerul Sănătății.

Rusia a afirmat în ultimele săptămâni că a asigurat producția viitoare a câtorva mii de doze de vaccin împotriva coronavirusului și a "mai multor milioane" de la începutul anului viitor.

OMS a reacționat pledând pentru respectarea protocoalelor și a reglementărilor în vigoare în dezvoltarea și producerea vaccinurilor.

Rusia, ca și numeroase alte țări, lucrează de luni de zile la mai multe proiecte de vaccin împotriva Covid-19. Vaccinul realizat de centrul Gamaleia a fost dezvoltat în colaborare cu ministerul Apărării.



populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!