Putin amenință explicit cu folosirea armelor nucleare: „Suntem pregătiți”. Ce urmărește liderul de la Kremlin

Putin amenință explicit cu folosirea armelor nucleare: „Suntem pregătiți”. Ce urmărește liderul de la Kremlin

Liderul autoritar rus Vladimir Putin amenință explicit Occidentul cu folosirea armei nucleare într-o nouă tentativă de a-l destabiliza și a obține capitularea Ucrainei.

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Noua amenințare survine cu câteva zile înainte de așa-zisele alegeri prezidențiale din Rusia, prilej cu care Vladimir Putin caută să se legitimeze pentru încă un mandat de șase ani la Kremlin.

Într-un interviu acordat pentru postul public de televiziune Rossia-1 și agenția de presă de stat RIA Novosti, liderul de la Kremlin a susținut că „armele (inclusiv nucleare, n. red.) există pentru a le folosi”. „Avem propriile noastre principii”, a adăugat el.

Referindu-se la posibilitatea folosirii armelor nucleare, liderul autoritar rus a declarat că „din punct de vedere tehnico-militar, suntem, desigur, pregătiţi”.

În Statele Unite „sunt suficienţi specialişti în domeniul relaţiilor ruso-americane şi în domeniul reţinerii strategice. Prin urmare, nu cred că aici totul se îndreaptă rapid către aceasta (o confruntare nucleară, n. red.), dar suntem pregătiţi pentru aceasta”, a insistat Putin, căutând cu disperare să inducă teamă în rândul aliaților Ucrainei pentru a nu o mai susține să se apere în fața agresiunii militare ruse.

Liderul de la Kremlin a legat această posibilitate de o eventuală decizie a SUA de a desfășura trupe în Ucraina sau pe teritoriul rus, un scenariu exclus categoric de președintele Joe Biden.

Pe de altă parte, Putin a susținut că nu a luat în calcul vreodată să folosească arme nucleare în Ucraina. „De ce avem nevoie să folosim arme de distrugere în masă? Nu a existat niciodată o astfel de nevoie”, a spus el într-o tentativă de a respinge dezvăluirile din presa americană potrivit cărora Casa Albă a fost îngrijorată în a doua parte a anului 2022 că Rusia ar putea recurge la arme nucleare tactice pentru a inversa în favoarea sa situația de pe câmpul de luptă din Ucraina.

Potrivit unor oficiali americani de rang înalt, aceste îngrijorări erau generate de informații din diverse surse fiabile, inclusiv din comunicații între oficiali ruși, iar la Washington s-au purtat discuții asupra unor modalități de a răspunde la o eventuală nouă nesăbuință a lui Vladimir Putin.

Dezvoltate de un grup restrâns de state ca mijloc de disuasiune, armele nucleare nu au fost folosite niciodată după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. La aproape 79 de ani distanță de la singura lor utilizare, împotriva orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, cu pierderi imense de vieți omenești și distrugeri masive care au oripilat întreaga lume, dar mai ales țara care a efectuat atacul, Putin alege amenințarea nucleară pentru a-și îndeplini obiective politice. În timp ce amenință, în special Occidentul, liderul de la Kremlin pare să ignore consecințele dramatice pe care le-ar putea avea un astfel de atac asupra Rusiei.

Anterior, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că amenințările lui Putin cu armele nucleare sunt mai degrabă o încercare de intimidare psihologică decât un plan real.

„Am văzut amenințări nucleare din partea liderilor ruși cel puțin de la începutul războiului de acum doi ani. Acestea reprezintă o mare iresponsabilitate pentru o superputere nucleară precum Rusia, care are obligația de a acționa cu moderație. Face parte din arsenalul lor de intimidare și presiune psihologică”, a declarat Geoană într-un interviu acordat pentru „El Pais”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

3 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

4 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…

5 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…