Putin amenință cu un război împotriva NATO: „Nu este exclus”
Un conflict pe scară largă cu NATO nu poate fi exclus, a declarat liderul de la Kremlin duminică seară, la o conferinţă de presă susținută la Moscova pentru a marca așa-zisa sa realegere pentru încă șase ani la conducerea Rusiei.
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
În cazul unui conflict pe scară largă între Rusia și NATO, lumea ar fi la doar un pas de un al treilea război mondial, a spus Putin. „Cred că este puţin probabil ca cineva să fie interesat de acest lucru”, a adăugat el, citat de presa supusă Kremlinului.
Dictatorul rus, aflat la putere de aproape 25 de ani, face aceste declarații în contextul în care poartă un război la scară largă împotriva Ucrainei. Spre nemulțumirea lui Putin, Occidentul ajută cu bani și arme Ucraina să reziste și eventual să respingă invazia rusă. Căderea Ucrainei ar fi urmată de continuarea agresiunii militare ruse împotriva unui alt stat european.
Vladimir Putin, 71 de ani, a fost declarat câștigător al așa-ziselor alegeri prezidențiale desfășurate de vineri dimineața până duminică seara în Rusia. Procentajul de voturi trecut în dreptul lui Putin se ridică la 87,34 la sută dintr-o prezență la urne de 74,22 la sută.
Niciun candidat al opoziţiei nu a primit permisiunea să participe la acest „scrutin”. De altfel, opoziția rusă cataloghează aceste așa-zise alegeri drept un simulacru organizat doar pentru a conferi legitimitate lui Putin.
Serviciile secrete germane au pregătit Guvernului de la Berlin un raport privind analiza amenințării militare ruse, conform căruia regimul de la Moscova se pregătește pentru un conflict cu NATO în următorii ani.
Potrivit unei evaluări a analiștilor germani, Putin se pregătește pentru un conflict fundamental cu Occidentul. Acest lucru este dovedit de reorganizarea armatei, deplasarea trupelor și plasarea de rachete în vestul Rusiei.
Prin urmare, așa cum se indică în analiza serviciilor germane de informații, „nu mai poate fi exclus” ca liderul de la Kremlin să ordone un atac asupra a cel puțin o parte a NATO, în special, statele baltice sau Finlanda, „din 2026”.
Sursa: adevarul.ro