Putin acuză Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia

Putin acuză Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat marţi Occidentul că doreşte să dezmembreze şi să jefuiască Rusia, într-un mesaj prin videoconferinţă adresat participanţilor la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, care se desfăşoară la Moscova, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres .

Vladimir Putin FOTO Profimedia

Vladimir Putin FOTO Profimedia

„Ce vor de fapt (occidentalii) ? Ce vor ei de fapt este să dezmembreze şi să jefuiască Rusia. Dacă nu reuşesc prin forţă, atunci seamănă haosul", a indicat liderul de la Kremlin.

"Diversitatea noastră şi unitatea de culturi, tradiţii, limbi, grupuri etnice nu intră în logica rasiştilor şi colonizatorilor occidentali, în sistemul lor crud de dezumanizare totală, de diviziune, oprimare şi exploatare", a adăugat el.

"Rusofobia şi alte forme de rasism şi neonazism sunt astăzi practic ideologia oficială a elitelor guvernante occidentale", a acuzat preşedintele rus mai departe. Ca atare, a avertizat Putin, "vom considera orice ingerinţă externă, orice provocare care urmăreşte să provoace conflicte interetnice şi religioase, cum ar fi acţiunile agresive împotriva ţării noastre, ca pe o încercare de a lansa încă o dată terorismul şi extremismul împotriva Rusiei, ca un instrument de luptă împotriva noastră", iar Rusia va reacţiona "în consecinţă".

"Lumea rusă înseamnă toate generaţiile strămoşilor noştri. Lumea rusă este Rusia Kieveană, Cnezatul Moscovei, Imperiul rus, Uniunea Sovietică şi Rusia de astăzi, care îşi recapătă, îşi consolidează şi multiplică suveranitatea ca putere mondială", a mai afirmat Putin.

La începutul intervenţiei sale, el a cerut păstrarea unui minut de reculegere în memoria soldaţilor căzuţi în campania militară din Ucraina. "Ei au luptat pentru noi, pentru patria noastră. Glorie lor eternă!", a spus preşedintele rus.

Unul din motivele invocate de Kremlin pentru lansarea campaniei militare în Ucraina este apărarea a ceea ce descrie a fi "lumea rusă", adică spaţiul geografic post-sovietic unde locuiesc etnici ruşi şi unde se vorbeşte limba rusă.

Vorbind în ziua precedentă la forumul de dezbateri Primakov Readings, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a asigurat că Rusia nu are planuri agresive şi nici "expansioniste" în Europa şi a acuzat Occidentul că încearcă să-şi perpetueze dominaţia şi să prospere pe seama altora.

"Occidentul încearcă din greu să-şi perpetueze ce i-a mai rămas din dominaţia sa, folosind metode vădit neocoloniale pe care majoritatea ţărilor le resping. Obiectivul colegilor noştri occidentali este simplu şi cinic în acelaşi timp: să ia în continuare caimacul politicii globale, economiei şi comerţului, să-şi asigure propria prosperitate pe seama altora", a spus şeful diplomaţiei ruse.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron