Putin a numit un nou șef al GRU, serviciile de informații militare rusești

Putin a numit un nou șef al GRU, serviciile de informații militare rusești

Președintele rus Vladimir Putin l-a numit marți pe generalul Igor Korobov șef al serviciilor de informații ale armatei ruse (GRU), după aproape o lună de la decesul predecesorului său, informează AFP.

Generalul Korobov a fost numit prin decret prezidențial înainte de a i se remite — conform tradiției — drapelul de luptă al GRU de către ministrul apărării, Serghei Șoigu, potrivit unui comunicat al Ministrului Apărării, publicat pe site-ul său internet.

Igor Korobov, militar de carieră, ocupa anterior postul de adjunct al fostului șef al serviciului de informații al armatei ruse, Igor Sergun, și figura printre favoriții la succesiunea acestuia, potrivit experților.

Kremlinul anunțase la începutul lunii ianuarie decesul lui Igor Sergun (58 de ani), fără a furniza nicio precizare asupra cauzelor morții sale. Sergun fusese numit la conducerea GRU în 2011. Presa rusă scria că acesta a decedat de insuficiență cardiacă la vila sa de lângă Moscova. Conform altor surse, Sergun ar fi decedat cu patru zile înainte, la 1 ianuarie, în Liban, într-o localitate în apropiere de Siria, unde fusese într-o inspecție.

Potrivit The Financial Times, care cita surse anonime, cu câteva zile înainte de deces, Sergun fusese la Damasc, unde se întâlnise cu președintele sirian Bashar al-Assad căruia îi transmisese cererea lui Putin de a demisiona. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat că președintele rus ar fi cerut demisia lui Assad. Cunoscuta jurnalistă rusă Iulia Latânina nu excludea, într-un comentariu la postul de radio Eho Moskvî, ca Sergun să fi murit într-adevăr de inimă, după ce a văzut la fața locul ce reprezintă armata siriană, care nu mai dorește să-l apere pe Assad, iar toate echipamentele trimise acesteia de Rusia trec în posesia luptătorilor mișcării Hezbollah, aflați în Siria.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”