Putin a avut o întrevedere cu Macron înainte de a asista amândoi la finala CM 2018

Putin a avut o întrevedere cu Macron înainte de a asista amândoi la finala CM 2018

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron s-au reunit duminică la Kremlin pentru a discuta despre relaţiile bilaterale, cu puţin timp înainte de a asista amândoi la finala Cupei Mondiale de fotbal dintre Franţa şi Croaţia, pe Stadionul Lujniki din Moscova, informează EFE.

"Încet-încet se restabilesc mecanismele obişnuite de cooperare. Asta ne face să credem că vom depăşi toate dificultăţile de care ne-am lovit în ultima vreme şi că vom intra pe calea unei dezvoltări pozitive", a declarat Putin la începerea reuniunii.

Liderul de la Kremlin i-a propus lui Macron să discute despre relaţiile bilaterale şi a evidenţiat faptul că, din punct de vedere economic, se observă o tendinţă pozitivă, în condiţiile în care, în 2017, schimburile comerciale au crescut cu 15%, iar în perioada scursă de la începutul lui 2018 şi până în prezent aceste schimburi au înregistrat o creştere de 19%.

La rândul său, Macron şi-a exprimat dorinţa "de a continua dialogul" început în mai, când cei doi s-au întâlnit la Sankt Petersburg, în marja Forumului Economic Internaţional.

Cu câteva ore înainte de începerea partidei cu Croaţia, Macron a încurajat selecţionata Franţei, difuzând pe contul său de Twitter o înregistrare video de câteva secunde în care este văzut strigând 'Allez les Bleus', în timp ce este înconjurat de un grup de suporteri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?