Putem să ne dăm seama dacă am avut coronavirus?

Putem să ne dăm seama dacă am avut coronavirus?

Specialiştii în sănătate anunţă că foarte multe persoane ar putea fi deja infectate cu noul coronavirus, chiar dacă nu au fost oficial diagnosticate. Simptomele Covid-19 variază foarte mult de la o persoană la alta, însă iată cum trebuie să vă comportaţi în cazul în care semnalaţi că aţi putea fi deja afectat.

Dr. William Hillmann, director al spitalului din Massachusetts şi Dr. David Buchholz, fondatorul centrului medical al Universităţii Columbia Irving, răspund la cele mai populare întrebări. Există vreun semn care să denote că cineva a avut Covid-19 în trecut?

Dr William Hillmann: În acest moment, nu avem niciun test care să ne confirme asta. Dezvoltăm teste de anticorpi pentru a verifica existenţa unei infecţii anterioare, dar nu sunt încă gata pentru utilizare clinică. Deocamdată, singura modalitate de a şti cu siguranţă este testul pozitiv făcut la momentul în care pacientul este încă infectat.

Pot să fiu infectat, dar asimptomatic?

Hillmann: Coronavirusul are un spectru larg de simptome. Există persoane care sunt complet asimptomatice şi habar nu au că sunt purtătoare de virus, persoane cu simptome foarte uşoare, asemănătoare răcelii - congestie şi secreţii nazale, dureri în gât, dar şi persoane cu mai multe simptome asemănătoare gripei - febră mare, dureri musculare, respiraţie îngreunată şi tuse. Mai sunt, de asemenea, persoanele cu alte boli grave, care ajung la spital cu insuficienţă respiratorie şi care necesită îngrijiri la terapie intensivă. (Nota editorului: rapoartele recente sugerează că pierderea mirosului şi a gustului sunt, de asemenea, semne ale infecţiei cu Covid-19.)

Câţi dintre cei infectaţi sunt asimptomatici?

Dr. David Buchholz: Acum, la New York, îi testăm doar pe cei mai bolnavi. Deci nu se ştie exact. Cu toate acestea, a existat un studiu în Islanda, după ce o mare parte a populaţiei a fost testată, în care se arată că 50% dintre persoanele pozitive nu aveau simptome.

Oamenii asimptomatici sunt contagioşi?

Hillmann: O proporţie semnificativă dintre cei total asimptomatici sunt contagioşi pentru o perioadă din timp. Dar nu ştim în acest moment [pentru cât timp], pentru că nu avem suficiente teste disponibile pentru a detecta infecţiile asimptomatice. În general, oamenii sunt contagioşi de-a lungul perioadei în care dezvoltă simptomele, cu o zi sau două înainte de a deveni simptomatici şi încă câteva zile după ce simptomele se diminuează.

Cum ar trebui să ne comportăm dacă credem că am fost infectaţi, dar nu ştim cu siguranţă?

Buchholz: Ar trebui să urmăm recomandările şi să ne distanţăm social.

Hillmann: Deoarece nu există nicio modalitate reală de a şti în acest moment dacă eşti infectat, cu excepţia cazurilor în care devii simptomatic şi eşti diagnosticat pozitiv, eu m-aş comporta normal, ca şi când n-aş avea nimic. Aş continua să urmez recomandările: distanţare socială şi igiena mâinilor.

Avem vreo obligaţie etică de a le spune celor cu care am intrat în contact că este posibil să fi fost infectaţi? Chiar dacă s-ar putea să fi fost doar o răceală?

Buchholz: Eu aşa aş face, absolut. Cu siguranţă, virusul a existat în comunităţile noastre înainte să fie identificate primele cazuri. Deci, da, membrii familiei şi prietenii apropiaţi, cei cu care am intrat în contact la lucru ar trebui avertizaţi, mai ales dacă credem că este posibil să fi fost infectaţi în ultimele 14 zile.

Dacă au trecut mai mult de 14 zile, aceşti oameni s-ar fi îmbolnăvit până acum dacă virusul ar fi avut o expunere semnificativă.

Hillmann: Depinde de ce înseamnă corect pentru fiecare dintre noi. Dacă cineva este diagnosticat cu coronavirus, cu siguranţă trebuie să le spună oamenilor, mai ales personalului medical cu care intră în contact şi care trebui să ia anumite măsuri de precauţie în cazuri de coronavirus.

Dacă am fost deja infectaţi, ne mai putem infecta încă o dată?

Buchholz: Nu există dovezi că cineva ar fi fost infectat de mai multe ori. Cei cu un sistem imunitar normal, capabil să reacţioneze la virus, ar putea să capete imunitate pentru destul de mult timp, cel puţin un an, dacă nu pe viaţă.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”