PUTE rău! Cumpănașu, afaceri cu o companie de stat condusă de nepoata unui fost șef al SRI! Amănunte INCENDIARE

PUTE rău! Cumpănașu, afaceri cu o companie de stat condusă de nepoata unui fost șef al SRI! Amănunte INCENDIARE

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra ucisă la Caracal, care a anunțat recent că vrea să candideze la președinția României și se află de ceva timp într-o intensă ofensivă mediatică, are în prezent calitatea de acționar în două societăți comerciale. Una dintre ele, la care Cumpănașu este asociat unic și administrator, face afaceri și cu o companie de stat condusă de nepoata unui fost șef al Serviciului Român de Informații (SRI), dezvăluie  Profit.ro .

Cumpănașu (38 de ani) este mai cunoscut în calitate de președinte al ONG-ului "Asociația pentru Implementarea Democrației" (AID), înființat în 2004 și cu venituri de peste 2,3 milioane lei anul trecut, despre ale cărui contracte cu fonduri UE atribuite de instituții de stat presa a scris in extenso.

În martie 2017, Alexandru Cumpănașu (38 de ani) a înființat o firmă de consultanță, EDP Exclusive Consulting and Services SRL, la care este asociat unic și administrator. După 1 an și jumătate, potrivit datelor Termene.ro, în octombrie 2018, firmei i-a fost atribuit prin cumpărare directă un contract de "Servicii de implementare sisteme de management al calității ISO 9001: 2015" de către Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune SA (CNCIR), unde acționar unic este Ministerul Economiei.

Valoarea contractului s-a ridicat la aproape 120.000 lei. EDP Exclusive Consulting and Services SRL a terminat anul trecut cu un profit net de peste 67.000 lei, la un rulaj de 93.000 lei și cu un singur angajat. Firma își are sediul la domiciliul personal al lui Alexandru Cumpănașu.

Tot în toamna anului trecut, în septembrie, Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) condusă de Cumpănașu a încheiat un contract de leasing pentru achiziția unui autoturism Mercedes Benz S350 d L 4M fabricat în 2017, potrivit datelor de la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM). Contractul a fost încheiat cu Mercedes Benz Leasing IFN SA, "brațul" financiar al reprezentanței Mercedes în România.

CNICR este condusă, în calitate de director general, din aprilie anul trecut, de nepoata fostului șef SRI Radu Timofte, Ioana Timofte, absolventă a Facultății de Filosofie a Universității din Iași, dar și a Academiei Naționale de Informații a SRI, fostă directoare adjunctă a Colegiului Național de Apărare. Până în ianuarie 2019, Ioana Timofte a fost și membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale. De-a lungul carierei, ea a mai fost consilieră la ministerele Energiei, Economiei și Apărării, precum și membru în Consiliul Local Iași din partea PSD (2008 - 2010). Ulterior a trecut la UNPR.

Cumpănașu mai este asociat, cu 33,3% din părțile sociale, la o firmă cu profil de "activități ale portalurilor web", TAF Solution SRL. Firma, înființată în 2016, a creat o aplicație mobilă denumită "România Transparentă", care "își propune să realizeze o comunicare funcțională între autoritățile locale și membrii comunității", aplicație care a fost între timp eliminată din AppStore.

Pe site-ul aplicației apare deocamdată doar mesajul "Implementăm GDPR. Mulțumim pentru înțelegere", însă pe pagina de Facebook a acesteia se menționează că platforma "România Transparentă" ar fi fost deja implementată de Primăria Sectorului 6 al Capitalei și de cele din Buftea și Pucioasa.

Potrivit datelor raportate la Ministerul Finanțelor Publice, TAF Solutions SRL nu a avut deloc venituri de la înființare și până anul trecut inclusiv. Fondatorul și administratorul TAF Solutions SRL, Ștefan Broscăreanu, este director de vânzări la Institutul pentru Tehnică de Calcul, companie din grupul controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Anterior, el a deținut funcții similare la Romtelecom, 2K Telecom (firma lui Alexandru Ghiță, fratele lui Sebastian Ghiță) și UPC.

Broscăreanu este asociat la o altă firmă, Da Vinci Market SRL, cu Alexandru Ferariu, președinte al ONG-ului Asociația pentru Bună Guvernare, organizație la care Broscăreanu este vicepreședinte, iar Alexandru Cumpănașu – secretar general. Asociația pentru Bună Guvernare face parte din grupul de ONG-uri Coaliția Națională pentru Modernizarea României (CNMR), grup condus de Cumpănașu și unde este membru și Asociația pentru Implementarea Democrației.

În perioada 2017-2018, Alexandru Ferariu a fost consilier la Ministerul Economiei, după care la cel al Cercetării și Inovării, fiind și administrator al rețelei de telecomunicații a Transelectrica. El s-a întors recent la meseria de om de televiziune, la B1 TV, de unde plecase în 2015. El a mai lucrat la Pro TV, Național TV, Antena 3 și Antena 1. Potrivit declarației sale de interese, Ferariu este membru și în două organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și United Grand Lodge of England.

Da Vinci Market SRL, înființată în 2013 și care se ocupă cu servicii de alerte de tip Push (Web Push Notifications), a terminat anul trecut cu profit net de circa 22.000 lei, la o cifră de afaceri de 463.000 lei.

APIA Al treilea asociat al TAF Solutions, partener în firmă cu Cumpănașu și Broscăreanu, este Alexandra Mădălina Voicu, care mai este administrator la Romanian Soft Company SRL, respectiv asociat la Genius IT Solutions SRL. Romanian Soft Company SRL a fost înființată în anul 2000 de către fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu și este controlată în prezent de Genius IT Solutions, cu peste 75% din capital. Genius IT Solutions este deținută direct de Alexandra Mădălina Voicu și Silviu Alexandru Cârstea, care este și director executiv la Romanian Soft Company SRL, din 2009. Cârstea a candidat fără succes la alegerile din 2012 pentru un loc de deputat, pe listele coaliției Alianța România Dreaptă, formată din PDL, PNȚCD (condus de Aurelian Pavelescu) și Forța Civică, partidul fostului director SIE Mihai Răzvan Ungureanu.

Romanian Soft Company, cu rulaj anual de peste 10 milioane lei, dezvoltă și integrează soluții IT în special în domeniul medical, dar și în telecom, utilități și industrie. Genius IT Solutions are profil asemănător și a terminat anul trecut cu profit net de 2,38 milioane lei și cifră de afaceri de 7,85 milioane lei. În presă au apărut informații în 2015 potrivit cărora Romanian Soft Company ar fi colaborat și cu Teamnet, fondată de Sebastian Ghiță, în niște contracte de informatizare de spitale românești finanțate din fonduri UE.




Citește și:

populare
astăzi

1 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

4 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

5 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron