Faptul că Istoria României se predă tot mai puțin la școală, materia fiind eliminată gradual în ultimii ani, tinerii și românii, în general, nu-și mai cunosc propriul trecut. Din păcate și pe internet au fost șterse subiecte de istorie contemporană considerate de diriguitori și cenzori foarte delicate. De aceea istoria contemporană a românilor este promovată de jurnaliști, nu de istorici, într-o manieră tezistă, propagandistică și ideologică. Chiar și istoricii pentru anumite avantaje legate de carieră sau anumit tip de burse preferă să abordeze istoria într-o manieră ideologică, nu în sensul adevărului lui Herodot ca ”învățătoarea vieții” sau ”sine ira et studio”. De aceea asasinarea unor cetățeni români aflați în custodia statului român în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 din noaptea Sfântului Andrei, în pădurea Tâncăbești este total necunoscută de tânăra generație, căzând pradă astfel propagandei și falsificatorilor istoriei. Adevărul despre asasinatul de stat trebuie cunoscut, indiferent cine a fost sau ce a făcut cel asasinat. Anularea statului de drept duce la crima de stat și are ca deznodământ destructurarea țării, atunci când sistemul folosește asasinatul în locul justiției. Interesant de menționat că aceste momente de cotitură au avut loc în zile ”ritualice”, cum ar spune unii jurnaliști sau formatori de opinie: 30 noiembrie, de Sf. Andrei – sărbătoarea religioasă a încreștinării românilor – asasinarea lui Zelea Codreanu, 25 decembrie, de Crăciun împușcarea soțiilor Ceaușescu, iar pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, anularea de către CCR a alegerilor în plină desfășurare. Eu ca istoric am obligația morală și științifică să spun că nu sunt momente alese special de conjurați la date de sărbătoare creștină, ci doar simple coincidențe. Totodată, specific că noaptea de 30 noiembrie în tradiția etno-folclorică mai este considerată și ”noaptea lupilor”, atunci când ”lupii încep să vorbească cu grai de om, iar bariera dintre viață și moarte slăbește”. Lupul este un totem al vechilor populații ancestrale autohtone.

În noiembrie 1938, C.Z. Codreanu era arestat în urma manevrelor oculte ale ministrului de interne Armand Călinescu, fost secretar general PNȚ care l-a trădat pe Iuliu Maniu pentru bani și putere. Pretextul a fost oferit de N. Iorga, care primise o scrisoare de la „Căpitan” prin care acesta îl acuza de „necinste sufletească”. A arătat scrisoarea lui A. Călinescu, iar acesta Regelui. Profesorul manipulat de Carol al II-lea a fost sfătuit să se adreseze Parchetului Militar. Acuzat de „ultragiu adus unui ministru în exerciţiul legal al funcţiunii sale” (istoricul era consilier regal), Codreanu a fost condamnat, în ziua de 16 aprilie 1938, la 6 luni de închisoare. Peste puţin timp, sub acuzaţii extrem de grave (“uneltire contra ordinei sociale”, „crimă de răzvrătire”, „crimă de deţinere de acte secrete interesând siguranţa statului”), a fost implicat într-un nou proces. Acuzaţiile erau greu de dovedit, încât A. Călinescu nota la 30 mai 1938: „A trebuit să fac eu într-o noapte rechizitoriul”. Interesant Zelea Codreanu era acuzat că era finanțat de Germania nazistă, lucru care nu s-a dovedit niciodată documentar sau arhivistic. În schimb oficialii germani au finanțat cu valize de bani pe O. Goga, liderul Partidului Național-Creștin, Liga Vlad Țepeș, oficiali de la București și chiar pe Gheorghe Brătianu. Liderul legionarilor, Codreanu a presimțit pericolul – fiind singurul om trist la victoria în alegerile din 20 decembrie 1937 conform martorilor – și a avut întâlniri cu David Șafran, fiul unui rabin și viitor rabin, care a depus mărturie despre întâlnire: ”Îl văd cum se ridică (Codreanu n.red.), îmi întinde mîna şi-mi spune: Am avut mare plăcere de întîlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărîme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gîndesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit, sau rănit ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decît oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.” Astfel se explică cooptarea Partidului Evreiesc în pactul de neagresiune electorală dintre PNȚ – Partidul Totul pentru Țară (numele cu care participa Mișcarea Legionară la alegeri). Astfel, cu sentinţa dinainte stabilită de Rege şi de ministrul de Interne, Codreanu a fost condamnat la 10 ani muncă silnică şi 3 ani degradare civică, fiind încarcerat mai întîi la Jilava, apoi, la Doftana şi apoi la Râmnicu Sărat. Pe 13 noiembrie este ziua în care Regele Carol al II-lea a plecat insotit de Ernest Urdareanu şi principele Mihai într-un turneu european pe traseul Londra-Paris-Berlin La Londra şi la Paris, Carol al II-lea a fost primit cu indiferenţă. Englezii prin lordul Halifax îi cer lui Carol să se înţeleagă cu nemţii. Nu s-a găsit stenograma discutiei lui Carol al II-lea cu oficialii francezi. Însă dintr-o discuţie a lui Carol al II-lea cu Constantin Argetoianu rezulta că şi francezii l-au trimis pe regele României să se înţeleagă cu Hitler. Din minuta ce consemnează convorbirea Hitler – Carol al II-lea de la Berghof din 24 noiembrie 1938, la care a fost martor principele Mihai, nu rezultă că Führerul i-ar fi cerut Regelui să-l cheme la putere pe Codreanu, dar această idee este vehiculată în mai multe lucrări. Constantin C. Giurescu, în Amintirile sale, scrie: „La Berghof, Hitler ceruse lui Carol al II-lea să aducă Garda de Fier la putere, ceea ce ar fi însemnat o totală schimbare în politica României şi, în acelaşi timp, o ameninţare directă pentru rege”. Din discuţia cu Hitler, Regele se pare că a înţeles însă că cel care se putea bucura de încrederea Germaniei era Codreanu, care se pronunţase ferm pentru schimbarea radicală a politicii externe a României. Din însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea lipseşte caietul nr. 7 (perioada 5 septembrie 1938 – 12 martie 1939), tocmai consemnările sale privind întîlnirea cu Hitler şi cele referitoare la moartea lui C.Z. Codreanu. Caietul a fost distrus de Rege sau nu a fost predat Arhivelor Naţionale de Monica Urdăreanu. O situaţie oarecum similară se înregistrează şi în privinţa însemnărilor zilnice ale lui Armand Călinescu, din care lipseşte perioada 14 noiembrie – 23 decembrie 1938. În concluzie, nu avem mărturiile principalilor factori de decizie de la sfîrşitul lunii noiembrie 1938. Constantin Argetoianu caută să justifice cinic asasinatele. El recunoaşte că uciderea a 14 oameni „e lucru grav şi dureros”, dar legionarii meritau să fie ucişi că „au mâinile pătate de sânge”. În toamna anului 1938 România se gasea într-o situatie delicată: Franţa si Marea Britanie fusesera de acord cu dezmembrarea Cehoslovaciei în beneficiul Germaniei lui Hitler – ceea ce ridica în mod natural chestiunea graniţelor Romaniei, graniţe contestate de Ungaria, Bulgaria şi URSS. Carol al II-lea a mers în turneul european să afle cine garantează frontierele şi să procure armament modern.

Carol al II-lea s-a întâlnit cu Hitler, pe 24 noiembrie 1938, iar dialogul nu a adus nici un fel de clarificari în sensul dorit de Rege. Hitler a preferat să poarte discuţia în termeni generali şi nu a oferit nici un fel de garantii pentru graniţe. În 26 noiembrie 1938 Regele Carol al II-lea se întâlneşte cu Goring şi se încheie un pact economic româno-german, pe 10 ani, în care economia românească întră în spaţiul de influenţă al celui de-al III-lea Reich. În memoriile sale, Ion Mocsony-Stîrcea a lansat ideea că „încă în tren fiind, de pe teritoriul Cehoslovaciei, Carol a telegrafiat în ţară lui Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei, să lichideze principalele căpetenii legionare, în frunte cu C.Z. Codreanu”. Pe 28 noiembrie Carol al II-lea ajungea în România, în noaptea 29-30 noiembrie era asasinat Corneliu Zelea Codreanu. Din însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea, chiar dacă lipsesc paginile esenţiale, reiese că Regele după ce a trecut cu trenul regal graniţa în Cheoslovacia a oprit în prima localitate cehă de unde a telegrafiat în ţară generalului Gabriel Marinescu şi mnistrului de interne Armand Călinescu ordinul de asasinare a lui Corneliu Zelea Codreanu. Se pare că Armand Călinescu a fost auzit declarând la telefon Regelui: „Sire, mi-aţi semnat azi condamnarea la moarte”. Aproape peste un an de zile a fost asasinat de un comando legionar, pe 21 septembrie 1939, în plin Bucureşti. Memoriile cuprind următoarea descriere în noapte din trenul regal care devine un „tren al morţii”. Credem că la discuţie a participat şi principele Mihai, care stătea mereu în preajma tatălui aşa cum a fost şi la întâlnirea cu Hitler. „-Transmite oamenilor noştri decizia mea… Momentul ne permite… Şi nu uita -continua el adresându-se lui Urdareanu, care şedea în faţa lui, în partea opusă a mesei unde fusese invitat să-i ţină companie regelui la cafea-, comandã flori pentru „Duduie”. Ne vom intalni la Palat… Trenul îşi luase avânt în noapte, spre răsărit, şi regele se dusese la culcare, obosit după întrevederea cu Hitler lipsită de orice ceremonie. Luminile Salzburgului se mai vedeau arar şi trenul regal ajunsese aproape de Attersee cand de la Bucuresti venea cifrata confirmarea primirii telegramei secrete:. În seara de 28 noiembrie, dupa o mică escală la Praga, garnitura regala sosea la gara Băneasa din Bucuresti. Corneliu Codreanu împreună cu alţi 13 comandanţi legionari sunt asasinaţi prin ştrangulare, pe la spate, mişeleste, în dreptul pădurii Tâncãbesti, în timp ce erau transportaţi în doua camioane descoperite ale Jandarmeriei, de la închisoarea din Râmnicul Sărat la Bucuresti. Împuşcati pe la spate după strangulare, pentru a se motiva o pretinsă „fugã de sub escortã şi încercare de evadare” (comunicat prezentat astfel tuturor mijloacelor de informare a doua zi dupa abominabilul act), trupurile conducatorilor legionari sunt transportate în curtea închisorii Jilava de lângă Bucureşti şi aruncate într-o groapă comună săpată dinainte, iar peste ele sunt turnate numeroase canistre cu vitriol. A fost o crimă de stat. Dictatura carlistă a fost expresia terorismului de stat împotriva cetățeanului. Asasinarea unor arestați aflați în custodia statului și protejați de justiție au fost asasinați printr-un ordin ilegal.

În momentul comiterii asasinatului, toate cele 14 victime se găseau în custodia autorităților statului, fiind condamnate definitiv în urma unor procese, respectiv : Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică și 6 ani de degradare civică, Nicadorii și opt dintre Decemviri, condamnați la muncă silnică pe viață, doi dintre Decemviri, Ioan Trandafir și Ștefan Georgescu, condamnați la câte 10 ani de muncă silnică, autoritățile fiind responsabile pentru integritatea lor corporală, chiar dacă unii erau vinovați de asasinarea premierului IG Duca sau a dizidentului Mihai Stelescu, plătit de Siguranță să-l denigreze și apoi să-l ucidă pe Codreanu. În consecință, asasinarea celor 14, se încadrează din punct de vedere juridic în categoria crimă politică cu premeditare, cu circumstanțe agravante prin funcțiile oficiale ale atentatorilor. La care se adugă și profanarea de cadavre. Așa a încadrat asasinatul Comisia specială de anchetă criminală înființată prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, dispunând și arestarea complicilor la asasinat. Prin modul în care a fost plănuit și executat de către autoritățile statului, în speță, tocmai de persoanele puse să apere legea, acest asasinat se încadrează la categoria „terorism de stat”. (sursa wikipedia.org). Plutonierul de jandarmi, Constantin Sârbu, cel care l-a strangulat pe Corneliu Zelea Codreanu, în fața Comisiei speciale de anchetă criminală, înființate prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, având drept misiune „instruirea principalilor vinovați de prigoana contra legionarilor”, a furnizat o descriere amănunțită a asasinatului: „…în zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunși la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucții asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca nici într-o parte, nici în alta. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile. Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit: „Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!” Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înăuntru cu revolverul in mână a rostit printre dinți: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniște de mormânt. Cu perdelele trase, mașinile și-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineața. Aici ne așteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era făcută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața in jos și împușcați în spate, pentru a se simula astfel împușcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncați în groapa comună… ”. Sunt mărturii ale foștilor supraviețuitori din lagărele carliste că Zelea Codreanu rostea rugăciunea Tatăl Nostru în timp ce lațul plutonierului Sârbu îi lua viața prin sugrumare. Politica terorismului de stat prin asasinate la comandă și anularea democrației, precum și a drepturilor cetățenești, a dus la dezmembrarea României din 1940, când națiunea sfâșiată, demoralizată și lipsită de coeziune națională și socială a acceptat rapturile teritoriale impuse de arbitrajul marile puteri fără să tragă un singur glonț. Dictatura regală, ca orice dictatură care anulează alegerile și votul românilor, dovedește istoriei că nu există soluție în afara democrației, libertății și votului liber exprimat.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii