Puncte de prim ajutor în Capitală, pe perioada caniculei
În perioada de caniculă, mai multe puncte de prim ajutor vor funcționa în Capitală.
*** Sectorul 1
Puncte de prim ajutor vor fi la sediile următoarelor instituții: Primăria sectorului 1 — bd. Banu Manta nr. 9; Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 1 — bd. Mareșal Averescu nr. 17; Administrația Piețelor sector 1 — str. Luncani nr. 5; Complexul Multifuncțional Caraiman — str. Caraiman nr. 33A; Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale sector 1 — str. Piața Amzei nr. 13; Poliția Locală sector 1 — str. Prometeu nr. 26; Administrația Domeniului Public sector 1 — bd. Poligrafiei nr. 4; Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice sector 1 — bd. Poligrafiei nr. 4.
La punctul de prim ajutor de la sediul Complexului Multifuncțional Caraiman se acordă și asistență medicală. În restul locațiilor cetățenii pot bea un pahar cu apă și pot sta într-o cameră dotată cu aer condiționat.
Punctele de prim ajutor sunt deschise în timpul programului de lucru al instituțiilor respective.
*** Sectorul 2
Primăria sectorului 2 va acorda asistență medicală de prim ajutor și va organiza punctele pentru distribuirea de apă rece către populație în următoarele locații: Primăria sectorului 2 (Relații Publice, parter) — str. Chiristigiilor nr. 11 — 13; Serviciul de Asistență Socială "Glinka" — str. M. I. Glinka nr. 7; Serviciul de Asistență Socială "Mașina de Pâine" — șos. Colentina nr. 25; Clubul "Înțelepților" — bd. Basarabia nr. 96; Clubul "Seniorilor" — Parc Plumbuita; Centrul de Îngrijire și Asistență nr. 2 — str. Mihai Eminescu nr. 39; Sediul Administrativ al DGASPC Sector 2 — str. Olari nr. 15 (fost 11-13); Direcția pentru Protecția Copilului — str. D. Racoviță nr. 22; Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap — Calea Moșilor nr. 229.
În aceste puncte va exista personal medical, având la dispoziție truse de prim ajutor și aparate de măsurare a tensiunii arteriale. Tot aici se va distribui apă rece de la dozator.
Programul de funcționare a acestor puncte de prim ajutor este 8,00 — 18,00 în zilele lucrătoare și când au loc evenimente publice în zona adiacentă acestora.
De asemenea, conform autorităților locale, la nivelul Primăriei sectorului 2 a fost întocmit un plan de măsuri pentru combaterea caniculei, în care sunt prevăzute și măsuri de asigurare a funcționării fântânilor cu apă potabilă și a fântânilor arteziene din sector.
*** Sectorul 3
Și Primăria sectorului 3 a luat măsuri pentru atenuarea efectelor caniculei, în urma avertizării Cod galben emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de joi.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3 pune la dispoziția bucureștenilor patru puncte de prim ajutor și două de hidratare. Punctele de hidratare sunt deschise în cadrul centrelor de zi "Clubul Seniorilor" — Aleea Râmnicu Sărat nr. 1A și "Clubul Seniorilor" — str. Codrii Neamțului nr. 4, iar punctele de prim ajutor funcționează la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte "Floarea Speranței" — Calea Vitan nr. 267 — 269; Centrul de îngrijire și asistență "Casa Max" — str. Vasile Goldiș nr. 1; Centrul de urgență pentru persoane fără adăpost — bd. 1 Decembrie 1918 nr. 9J; Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice "Sf. Ana" — str. Marin Pazon nr. 2B.
În aceste puncte de prim ajutor bucureștenii se pot adăposti și pot primi apă, pot beneficia de consultații medicale primare (măsurarea indicelui glicemic, a tensiunii arteriale), dar și de intervenții complexe în situații de criză prin intermediul colaboratorilor specializați (ambulanță, SMURD).
*** Sectorul 4
Primăria sectorului 4 anunță că în această zonă administrativă vor funcționa șase puncte de prim ajutor pe perioada caniculei.
Amplasate în zonele Piața Sudului, Progresul, Apărătorii Patriei, Străduinței, dar și pe bulevardele Tineretului și Constantin Brâncoveanu, în apropierea stațiilor de metrou, punctele de prim ajutor sunt dotate cu aparate de aer condiționat, apă potabilă, trusă medicală și vor fi deschise zilnic, între orele 10,00 — 18,00.
Totodată, instituțiile care au program cu publicul vor asigura măsuri de protecție împotriva caniculei. La sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4, ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, precum și la cele ale administrațiilor piețelor, cetățenii vor primi apă și li se va acorda primul ajutor. De asemenea, în perioada următoare polițiștii locali vor împărți sticle cu apă în zonele aglomerate din sector.
*** Sectorul 5
Primăria sectorului 5 are deschise șapte module de informare, care pe perioada de cod de caniculă sau ger funcționează și ca puncte de prim ajutor. Acestea se află în următoarele zone: la stația de metrou Izvor, pe Șos. Alexandriei la stația Teiuș, lângă Liberty Mall, la intersecția dintre str. Mărgeanului și Calea 13 Septembrie, la Piața Ferentari, la intersecția Șos. Giurgiului cu str. Toporași și pe Șos. Viilor cu str. Dr. Constantin Istrati.
Acestea sunt dotate cu aer condiționat, truse de prim ajutor, scaune, birouri, dozatoare de apă. Containerele funcționează de luni până vineri în intervalul orar 8,00 — 18,00.
Cele șapte module de informare au fost deschise în luna mai și funcționează pe toată perioada anului. Ele se transformă în puncte de prim ajutor ori de câte ori meteorologii emit coduri sau în orice altă situație de urgență.
*** Sectorul 6
Peste 20 de puncte de prim ajutor vor fi deschise în toate cartierele din sectorul 6, în următoarele locații: str. Cernișoara nr. 38 — 40; Aleea Istru nr. 4; Floare Roșie nr. 7A; Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Uverturii — str. Mănăstirea Văratec nr. 1 — 5; Centrul pentru Persoane Vârstnice Sf. Mucenic Fanurie — Drumul Ciorogârla nr. 147A; Centrul de Primire și Evaluare în Regim de Urgență Arlecchino — Splaiul Independenței nr. 200; Centrul de Consiliere Psihosocială Persoane cu Dizabilități — bd. Iuliu Maniu nr. 101; Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu Grant — Aleea Țibleș nr. 64; Centrul Social Multifuncțional Sf. Andrei — Aleea Parva nr. 10; Centrul de Zi "Sf. Împărați Constantin și Elena" — str. Ialomiței nr. 52; Centrul de Zi pentru Copii cu Dizabilități Orșova — str. Orșova nr. 98; Cantina Socială Uverturii — bd. Uverturii nr. 81; Cantina Socială Crângași — Calea Crângași nr. 42-44; Centrul de Zi Harap Alb — str. Estacadei nr. 13; Centrul de Zi Neghiniță — Aleea Crăiești nr. 1; Centrul de Zi Pinocchio — Aleea Compozitorilor nr. 20; Magazinul SocialXChange — Crângași nr. 3; Clubul Seniorilor Liviu Rebreanu — str. Murguța nr. 2; Clubul Seniorilor Mihail Sadoveanu — bd. Timișoara nr. 73; Clubul Seniorilor Ioan Slavici — Prelungirea Ghencea nr. 28; Clubul Seniorilor I. L. Caragiale — str. Lățea Gheorghe nr. 8; Clubul Seniorilor Marin Preda — bd. Iuliu Maniu nr. 101; Clubul Seniorilor Mihai Eminescu — Calea Plevnei nr. 234.
Activitatea punctelor de prim ajutor se va desfășura zilnic, în perioada caniculară, în intervalul orar 10,00 — 18,00. Fiecare dintre punctele de prim ajutor dispune de cadre medicale, echipamente medicale, climatizare, truse de prim ajutor, pat, medicamente de primă urgență, tensiometre, apă.
Totodată, în intervalul în care meteorologii au prognozat vreme caniculară, agenții Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 vor acționa cu efective mărite pe raza sectorului pentru a verifica modul în care comercianții din piețe păstrează mărfurile perisabile, precizează autoritățile locale.
Agenții vor patrula în toate parcurile sectorului 6 pentru a se asigura că vârstnicii și copiii — categoriile cele mai vulnerabile la temperaturi ridicate — vor fi îndrumați către centrele de prim ajutor amenajate de autoritatea locală pe raza sectorului.
***
Municipalitatea anunța luni instalarea primelor nouă corturi anticaniculă, în următoarele zone: Piața Victoriei, în partea stângă a Muzeului Antipa; Piața Romană; Piața Unirii; Dristor — metrou; Parcul Carol; Piața 11 Iunie; Parcul Cișmigiu; Piața Universității — Arhitectura; Piața Obor.
Corturile sunt dotate cu personal medical, aer condiționat, apă, trusă de prim ajutor și medicamentele necesare.
AGERPRES