Puiu Popoviciu, eliberat pe cauțiune; omul de afaceri a plătit 200.000 de lire (surse)
Omul de afaceri Puiu Popoviciu, reținut, luni, la Londra, a fost eliberat pe cauțiune, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.
Potrivit acestora, Popoviciu a achitat suma de 200.000 de lire și va fi obligat să se supună unor norme de control prevăzute de legislația din Marea Britanie, inclusiv să se prezinte de trei ori pe săptămână la secția de poliție din Londra.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut luni de către London Motropolitan Police, a anunțat IGPR.
Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI — Biroul SIRENE.
Potrivit sursei citate, în prezent se derulează procedura legală în astfel de situații.
Poliția Română a informat Curtea de Apel București și Ministerul Justiției, instituții abilitate să se ocupe de extrădarea celui în cauză.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost dat în urmărire internațională după ce Curtea de Apel București a emis, la cererea Poliției, un mandat european de arestare pe numele acestuia, existând date că a părăsit teritoriul României la începutul lunii iunie.
Popoviciu a fost dat în urmărire națională de Poliția Română după ce nu a fost găsit la domiciliu în vederea executării deciziei definitive de condamnare a sa în dosarul 'Băneasa'.
Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul 'Băneasa'. Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.
AGERPRES/(A — autor:Ana-Maria Ludatșer, editor: Karina Olteanu, editor online: Daniela Juncu)