Pui de jaguar născut în captivitate la Grădina Zoologică din Sibiu. Cel mai bun prieten al lui este un maidanez

Pui de jaguar născut în captivitate la Grădina Zoologică din Sibiu. Cel mai bun prieten al lui este un maidanez

Un pui de jaguar s-a născut în captivitate, în premieră, la Grădina Zoologică din Sibiu, cea mai veche din ţară, şi a fost botezat Mai, el fiind hrănit cu biberonul şi având ca tovarăş de joacă un maidanez care s-a născut cu doar câteva zile înaintea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Puiul de jaguar s-a născut în 13 mai, la ora 03.10, şi de aceea angajaţii Grădinii Zoologice din Sibiu au decis să îl numească Mai. După doar trei ore de stat lângă mama sa, puiul a fost luat şi dus în carantină, procedură standard pentru animalele din captivitate, care le oferă protecţie.

De câteva zile, Mai a fost scos în curtea Grădinii Zoologice, într-un ţarc special, destul de aproape de zona de vizitare, astfel încât să poată fi admirat de copii, dar destul de retras, astfel încât vizitatorii să nu poată ajunge la el şi să-i perecliteze dezvoltarea, animalul fiind încă extrem de fragil.

Directorul Grădinii Zoologice din Sibiu, Marius Lunca, spune că obţinerea acestui pui de jaguar este un succes extraordinar, având în vedere că reproducerea jaguarului în captivitate este extrem de rară.

"Puiul de jaguar este un succes al personalului Grădinii Zoologice. Greu este să-l obţii, să-l îngrijeşti este o adevărată încercare. În România, din informaţiile noastre, în grădinile zoologice există doar şase femele, iar obţinerea de pui vii, viabili, este extrem de rară", explică Marius Lunca.

El povesteşte că părinţii lui Mai - Mowgly şi Nadia - sunt în Grădina Zoologică din Sibiu de peste cinci ani şi au fost aduşi de la Bucureşti. Deşi Grădina Zoologică din Sibiu este cea mai veche din ţară, fiind înfiinţată în 1929, este pentru prima dată când se naşte un pui de jaguar care supravieţuieşte.

Specialiştii Grădinii Zoologice din Sibiu explică faptul că, anual, Nadia rămâne însărcinată, însă din cauza stresului, dar şi a unor cauze care, deocamdată, nu pot fi explicate, sarcinile nu pot fi duse până la termen sau puii se nasc morţi.

"În sălbăticie, femelele de jaguar dau naştere, anual, unui număr de 1-3 pui, care stau cu ele până la circa doi ani. Până la şase luni sunt alăptaţi, după care mama le introduce şi carne în alimentaţie. În captivitate se nasc unul, maxim doi pui şi nu rămân cu mama, deoarece există riscul ca aceasta să-i mănânce", explică Cristian Zoldi, unul dintre medicii veterinari ai Grădinii Zoologice din Sibiu.

El spune că Mai a avut 900 de grame la naştere, iar acum a ajuns să cântărească patru kilograme. Până la aproximativ cinci luni, Mai va rămâne în ţarcul actual, după care, devenind din ce în ce mai puternic, va fi mutat într-un loc special, cu alte condiţii de securitate. Puiul de jaguar nu va ajunge în aceeaşi cuşcă cu părinţii săi deoarece aceştia nu-l mai recunosc după atâtea luni petrecute departe de ei şi-l vor vedea ca pe un concurent.

Cristian Zoldi povesteşte că primele ore din viaţa lui Mai au fost o adevărată provocare pentru specialişti.

"Pentru că el nu a stat deloc cu mama sa, a trebuit să găsim o căţea care fătase recent pentru ca animalul să sugă puţin colostru. Acesta este extrem de important pentru imunitate. Am găsit la cineva o căţea care fătase de două zile şi am împrumutat căţeaua pentru o perioadă, dar şi unul dintre puii săi. A supt colostru de la căţea şi a fost hrănit, pe rând, când de mine, când de colegul meu, din două în două ore, timp de două săptămâni. Apoi s-a trecut la hrana la trei ore. Chiar şi acum primeşte lapte din biberon şi pe timpul nopţii. Am început să-i dăm şi puţină carne de pasăre. Acum testează, dar laptele praf special pentru pisici este principala sa hrană", povesteşte Cristian Zoldi.

Tovarăşul de joacă al lui Mai este un maidanez şi a fost denumit Maia. Stau în aceeaşi cuşcă, se joacă, se mai şi luptă, dar doar din joacă, fără să se muşte.

Peste 240 de animale din 52 de specii sunt găzduite în prezent de Grădina Zoologică din Sibiu, care a început cu câteva vulpi, în 1929. În anul respectiv, un inginer de la Întreprinderea de Electricitate care făcea reparaţii la barajul de la Sadu, aflat în apropierea Sibiului, a găsit nişte vulpi şi i-a venit ideea de a înfiinţa o grădină zoologică, fiind convins că iniţiativa sa va avea succes. În scurt timp, au apărut diferite donaţii, grădina având, în mai puţin de un an, o pisică sălbatică, un lup, un vultur, cerb carpatin şi mistreţi. În 1930 a fost donat primul urs.

În prezent, Grădina Zoologică este serviciu public în subordinea Consiliului Local Sibiu, anual făcându-se investiţii masive.

Directorul unităţii spune că, doar în acest an, bugetul de investiţii se ridică la două milioane de lei, fiind în lucru un pavilion pentru maimuţe. O altă investiţie care va începe în acest an este realizarea unui gard împrejmuitor de patru metri înălţime, care în partea superioară va avea curent electric, necesitatea investiţiei dovedindu-se în 2011, când o tigroaică a evadat din cuşca ei, lăsată deschisă de un îngrijitor, a sărit peste gardul unităţii şi a ajuns într-un cartier din oraş.

Statisticile Primăriei Sibiu arată că numărul de vizitatori ai Grădinii Zoologice a crescut constant datorită investiţiilor şi cumpărării de noi animale. Dacă în 2007, numărul de vizitatori a fost de 80.000, în 2013 acesta s-a ridicat la 198.141. De la începutul anului şi până în prezent, Grădina Zoologică din Sibiu a fost vizitată de 101.723 de persoane, majoritatea copii. Unul dintre primii vizitatori ai puiului de jaguar a fost chiar primarul din localitate, Klaus Iohannis . "Vă invit să îl vedeţi şi să vizitaţi Grădina Zoo Sibiu, cea mai veche Grădină Zoologică din ţară, care adăposteşte în prezent peste 200 de animale din 52 de specii", a scris el într-un mesaj publicat pe Facebook.

 



populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...