PTB a emis ordonanţă de reţinere pe numele şoferului care a provocat accidentul de pe Bulevardul Dacia, Politia Capitalei

PTB a emis ordonanţă de reţinere pe numele şoferului care a provocat accidentul de pe Bulevardul Dacia, Politia Capitalei

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a emis, duminică, ordonanţă de reţinere pe numele conducătorului auto care a provocat sâmbătă accidentul de pe Bulevardul Dacia, potrivit Poliţiei Capitalei.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), Simona Mihaela Prescorniţă, a spus că bărbatul a fost externat de la Spitalul Floreasca duminică în jurul prânzului şi condus la Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei, în vederea audierii sale .

Ea a menţionat că, în această cauză, cercetarea se derulează de către PTB împreună cu Direcţia Omoruri a Poliţiei Capitalei.

Prescorniţă a spus că vor fi analizate probele de sânge ale şoferului şi ale celuilalt ocupant al vehiculului, o apropiată a conducătorului auto, pentru a se stabili dacă aceştia au consumat băuturi alcoolice sau droguri.

Purtătorul de cuvânt al PTB menţionat că în maşina şoferului au fost identificate substanţe suspecte ce urmează să fie analizate pentru a se stabili natura lor.

Totodată, sursa citată a afirmat că bărbatul care a provocat accidentul nu figurează cu permis de conducere eliberat de autorităţile române, el prezentându-le poliţiştilor un înscris într-o limbă străină despre care a susţinut că dovedeşte dreptul său de a conduce.

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 15,00, pe Bulevardul Dacia, în apropierea intersecţiei cu Calea Victoriei, pe sensul de mers dinspre Calea Griviţei spre Calea Victoriei, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule.

În urma acestui eveniment, mai multe persoane au fost rănite, unele dintre acestea solicitând transportul la spital. AGERPRES / (AS - autor: Iulia Carciog, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”