Psihiatrul Gabriel Diaconu, mesaj pentru cei care nu cred în COVID: Eu am plătit birul. Astăzi am un părinte vaccinat, altul veşnic
Medicul Gabriel Diaconu face din nou apel la responsabilitate şi arată cu degetul către cei care nu cred în COVID. Reputatul psihiatru explică într-un mesaj gravitatea situaţiei sanitare în care ne aflăm, dar şi la ce va duce neglijenţa şi ignoranţa oamenilor.
Redăm integral mesajul postat de medicul Gabriel Diaconu pe pagina sa de socializare:
Vai vouă care continuaţi să spuneţi că regulile sanitare nu au sens,
Sau că e o boală inventată, sau că se vindecă fără urmări,
Sau că nu e bine să te vaccinezi,
Sau că mai e un pic şi trece, mai bine am pretinde că nu se întâmplă nimic.
Vai vouă şi celor care luaţi toată drama umană şi-o transformaţi în pocnitoare politică, câtă vreme de murit tot mor oameni, de îmbolnăvit tot se îmbolnăvesc, de suferit tot suferă.
Oare nu v-am spus, cei câţiva, de felul în care e rânduită boala infecto-contagioasă? Oare nu v-am explicat, cât de clar şi simplu posibil, sau cât ne-am priceput, care sunt riscurile neglijenţei şi ignoranţei?
Ce e cel mai grav e că în spitale, cei peste 10000 de bolnavi, cei peste 1400 în stare gravă, nu sunt doar din rândul unora naivi sau inepţi. Sunt şi oameni, mulţi poate dintre ei, care s-au pus la adăpost, pe cât posibil, şi care au luat aminte la fiecare risc.
Atâta că nu perfect. Nu destul. Şi nu mereu.
Pasul de creştere al cazurilor în terapie intensivă e o constantă la dinamica noilor cazuri. Pasul de descreştere e fatalitatea, care nu poate reflecta în cifre dimensiunea umană a fiecărei morţi.
Eu am plătit birul în familia mea. Astăzi am un părinte vaccinat, altul veşnic.
Câţi o să se mai ducă dintre voi până să vă reveniţi în fire, indiferent dacă vă plimbaţi, ori ba, inconştienţa pe străzi?
Cel mai probabil câteva zeci de mii. Mi-e milă de fiecare care s-au dus, din 23 martie 2020 până astăzi, dar şi de cei care se duc şi de azi înainte până tot ce e de întâmplat se va întâmpla.
Şi le cer iertare celor care sunt astăzi atât de bolnavi, atât de sărmani încât nu mai putem să facem multe pentru ei. Să ne iertaţi. Am căutat, cât am putut, cât am ştiut, ca medici, să vă păstrăm în viaţă.
