Pe pagina sa de socializare, psihiatrul gabriel Diaconu a postat o analiză a cazului de la Oradea, aducând argumente pro şi contra doctoriţei penumolog.

Redăm intregral mesajul medicului Gabriel Diaconu:

De ce are sens ancheta disciplinară a Colegiului Medicilor în cazurile Adinei Alberts şi Flavia Groşan,

Dar şi de ce e puţin probabil că decizia comisiilor de etică, oricare va fi ea, va face vreo diferenţă...

Majoritatea dintre cititori probabil nu e la curent cu năzdrăvăniile lansate în spaţiul public de unii medici, în ultimele 12 luni de când trăim prin pandemie.

S-a distins odată, cu laur şi măslină, doamna profesor doctor Pop, al cărei pitoresc a atins un climax când s-a panicat profund despre ce-o să fie când începe campania de vaccinare împotriva COVID. A fost ceva cu săriţi, să nu cumva, studii făcute pe genunchi şi-o să plătiţi că murim de toate acelea.

Nişte sute de milioane de doze mai târziu distinsa coleagă (sic!) de breaslă e vie, dă din mâini şi din picioare, şi continuă să-şi spună părerea la fel de seren ca până acum despre câte în lună şi în stele. Nu înainte de-a fi descurajat câţiva zeloţi să nu cumva să-şi injecteze zeama, că cine ştie.

Ai putea să argumentezi, teoretic, că ce-a făcut doamna doctor Pop, şi mai nou ce fac Alberts şi Groşan, este o abatere grosolană de la practica etică medicală. Pop e oftalmolog, Alberts e chirurg...Dar Groşan e pneumolog.

Fiecare, în felul ei, a păcătuit în faţa opinie publice. A păcătuit pentru că a vehiculat informaţii fără acoperire ştiinţifică. A păcătuit pentru că a ilustrat maliţios, deformat şi uneori flagrant ne-adevărat ce fac doctorii din spitale cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID. Şi a păcătuit hipocratic faţă de pacientul anonim căruia noi i-am jurat, cândva, că mai întâi n-o să-i facem rău, dacă bine nu se poate.

De aici încep problemele.

În primul rând, pacientul este anonim. Ca şi orice altă ”comisie de anchetă”, Colegiile teritoriale ale medicilor (Bihor, Bucureşti) pot stabili întâlniri în cadrul departamentului juridic cu persoane fistichii precum oricare dintre cele trei în care să stea de vorbă despre etică şi deontologie. Dar, vorba lui Mark Twain, lipseşte ”habeas corpus”, adicătelea victima, cadavrul, mortul mai pe româneşte.

Opinia publică nu are un caracter corporeal. N-avem o relaţie formală cu cetăţeanul Publică, Opinia Consuela.

Dacă în cazurile Pop şi Alberts discuţia chiar ar merita oprită aici, căci domniile lor se prevalează de dreptul constituţional la opinie şi la limită pot fi mustrate de Colegiu pentru că recomandă măselariţă şi iarba broaştei (să zicem), în cazul Groşan lucrurile sunt un pic mai complicate.

N-o ştiu pe Flavia Groşan. Şi nu-mi place cum arată. Nu-mi place cum vorbeşte. Iar pretenţia că îi e drag un antibiotic mi se pare simpatică dar dubioasă.

Dar femeia a descris experienţa ei (aparent vastă, faraonică şi legendară) în ce priveşte tratarea de cazuri COVID. După care a făcut niscaiva comentarii mai în bază, mai în acid, despre coledzi. Spiritele fiind deja încinse, şi tochitura naţională deja pusă pe foc şi sensibilizată (vezi speţa Sibiu, altă potroacă), când a mai ieşit şi Groşan să-şi spună părerea dragii mei de la Bihor (şi-o spun fără niciun sarcasm, îi ştiu şi-mi sunt dragi) s-au foarte opărit.

Doar că, deodată, buturuga mică riscă să răstoarne carul mare.

Ce zice de fapt Groşan? Băbăieţi, eu n-am folosit protocolul vostru. Eu am folosit protocolul meu. Şi-al meu e mai bun. Al vostru e de rahat. Eu am salvat vieţi. Voi aţi omorât (sic!) oameni. Bine, nu expressis verbis, dar pe-acolo.

Într-o lume normală, afirmaţiile Flaviei Groşan n-ar fi trebuit întâmpinate cu viperina chemare la comisie. Domnia sa ar fi fost contactată de urgenţă de ”comitetul tehnico-ştiinţific” al Ministerului Sănătăţii, i-ar fi oferit careva un loc pe scaun şi-un pahar cu apă şi apoi ar fi rugat-o să-şi pledeze cauza. Dar nu aşa, dâmboviţean şi cu titluri îngroşate. Dacă se poate cu o prezentare, niscaiva cifre, o discuţie privind statistica ei, comparaţie cu statistica oficială. Cine ştie, o fi adevărat şi stăm pe-o comoară, pe cuspa unei descoperiri care ar putea schimba soarta unor bolnavi.

Căci ”medicină bazată pe dovezi”. Nu medicină bazată pe poveşti. Nu medicină bazată pe gazetă. Şi nu medicină bazată pe iubirea de pastile.

Există o şansă că, după această discuţie, fie ”comitetul tehnico-ştiinţific” (recte Ministerul), fie cinstita şi onorabilă doamnă doctor Groşan să sufere un fior pe spinare. Dânsa a tratat (din afirmaţii proprii) 1000 de pacienţi în ultimul an. Restul ecosistemului (y compris ”soluţiile doctorului Musta” respectiv ”protocoalele profesorului Cercel”) a tratat peste 800.000 de pacienţi. E o comparaţie plauzibil de făcut, dacă stati să te uiţi, măcar din perspectiva a) ratei de supravieţuire, b) sechelelor pulmonare observate respectiv c) complicaţiilor pe termen scurt şi mediu.

Ce mă intrigă pe mine este DE CE nu face nimeni o astfel de comparaţie. Pacientură bogată, nevoie de cunoaştere matematică minimă.

Şi abia DUPĂ aceea, la o adică, admiţând că Groşan (speculez aici) s-ar trezi c-a trăit o iluzie, un miraj, în care-a crezut ca doctor că tratamentele ei sunt perfecte (doar că nu erau), şi abia DUPĂ ce, în pofida dovezilor, Groşan ar continua cu propriul ei kung-fu în loc de cel al comitetului, deci numai atunci pesemne că ar merita o invitaţie la Colegiu.

Deocamdată vorbesc doar sentimentele rănite, pneumoloaga apud Maglavit se va trezi c-o droaie de adulatori, nu mai zic pacienţi, şi până n-o muri unul şi să-i mai şi facă plângere la Colegiu simplul fapt că apare la ziar, c-o întreabă de sănătate diverşi ipochimeni la televizor şi-i redifuzează opiniile savante a) nu fac bine comunităţii medicale dar b) îi fac foarte bine dânsei.

Este ceea ce eu numesc ”avantajul minoritarului” sau ”bias-ul de excepţie”. E ca băiatul ăla din poza cu hitleriştii care e singurul care nu salută ”heil”. După ce-l observi, nu-ţi mai poţi lua ochii de la el (şi da, sunt conştient că analogia cu hitleriştii mă pune în aceeaşi găleată cu Mircea Dinescu, sper că n-o să mă bănuie nimeni de naţionalism socialist sau afinităţi fasciste).

Drept este că nu-mi plac nici Pop, nici Alberts, nici Groşan, nici Alexe, nici Raoult (intrat deja în legendă), nici nimeni care – de la înălţimea poziţiei lor de autoritate – propun soluţii medicale în COVID. Sunt un medic al bunului simţ pe care nu-l interesează într-atât autorii, cât munca de echipă şi argumentul comparativ. Facem A, şi nu B, pentru că ne-am uitat la amândouă, le-am comparat în orb una cu alta respectiv pe amândouă cu C, unde C = nimic, şi a reieşit că A e mai bun decât B, care B nu e musai statistic mai bun decât C, dar A da.

Dacă n-ai înţeles ultima propoziţie e foarte probabil că eşti vulnerabil la oameni ca cei descrişi mai sus. Şi e timpul să discuţi din nou cu medicul tău curant.