PSG - Newcastle, „jaf“ în Liga Campionilor: Francezii, „resuscitați“ de un penalty scandalos VIDEO

PSG - Newcastle, „jaf“ în Liga Campionilor: Francezii, „resuscitați“ de un penalty scandalos VIDEO

Când a fost introdus arbitrajul video, mulți au crezut că fotbalul va fi curățat de greșelile flagrante de arbitraj. Și, într-adevăr, ele s-au împuținat, în mod clar. Din păcate, n-au și dispărut cu totul! Și partea proastă e că erorile comise, deciziile controversate, irită și mai mult acum. Mai ales dacă ele vin după ce arbitrul a văzut imaginile pe monitorul aflat pe marginea gazonului. Adică, exact cum s-a întâmplat, marți, în PSG – Newcastle.

Szymon Marciniak

Szymon Marciniak

Formația engleză avea 1-0 pe Parc des Princes, după golul suedezului Isak (24), dar s-a văzut egalată, în minutul 90+8, după penalty-ul controversat transformat de Mbappe. Rezultatul final, de 1-1, a fost o adevărată gură de aer pentru PSG! Pentru că, dacă ar fi pierdut meciul, formația pariziană ar fi căzut pe 3 în grupă, la un punct de Newcastle, care ar fi urcat pe 2, ultimul loc calificant în optimile Ligii Campionilor. Și atenție: cum în ultima rundă, PSG joacă, în deplasare, cu Dortmund, Mbappe și colegii săi ar fi riscat chiar eliminarea din Europa! O catastrofă fotbalistică, adică.

Așa însă, penalty-ul scandalos acordat de polonezul Szymon Marciniak a „resuscitat“ PSG. Nu doar în partida cu Newcastle, dar și în ceea ce privește parcursul european din actuala stagiune. Problema e că, cu cât te uiți mai mult pe reluări, cu atât mai ciudată pare decizia lui Marciniak! De altfel, curg criticile vehemente la adresa centralului polonez, decizia sa, de a da penalty pentru PSG, fiind considerată „jaful serii“ în Liga Campionilor.

VEZI PENALTY-UL CONTROVERSAT DIN MECIUL PSG - NEWCASTLE

Iată ce au spus analiștii din fotbalul internațional despre penalty-ul primit de PSG pe Parc des Princes:

*Gary Lineker: Cum naiba să dai penalty pentru PSG? E ridicol!

*Ally McCoist: Newcastle a fost furată, jaf pe față!

*Michael Owen: Nici într-un milion de ani nu e penalty.

Cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor, clasamentul arată așa în această serie, care a fost catalogată la începutul competiției drept „grupa morții“:

1. Dortmund 10 puncte, 2. PSG 7p, 3. Newcastle 5p, 4. AC Milan 5p

În ultima etapă, pe 13 decembrie, se vor juca partidele Dortmund – PSG și Newcastle – AC Milan.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen