PSD/Idiotul care se dădea SOMITATE a ajuns la BULĂU/VIDEO

PSD/Idiotul care se dădea SOMITATE a ajuns la BULĂU/VIDEO

Deputatul PSD Ioan Adam a fost arestat, joi, printr-o decizie luată de instanţa supremă, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău, în care au fost arestaţi şi fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia.

Ioan Adam urmează să fie încarcerat, dar poate contesta decizia, care nu este definitivă, la aceeaşi instanţă.

Procurorii DNA au cerut arestarea parlamentarului, după ce, săptămâna aceasta, au obţinut avizul Camerei Deputaţilor în acest sens.

"Uitaţi-va la noi şi le spun braşovenilor să se uite cine suntem noi, dom'le! Uitaţi-vă la masa asta ce somităţi sunt!

Vă propunem să ascultaţi discursul lui Ioan Adam, fost judecător, actualmente avocat, deputat şi profesor universitar. Acest personaj sinistru a fost votat, a scris cărţi în valoare de 2 milioane de euro, formează studenţi, scrie legi pentru noi. 

Ioan Adam, cercetat de DNA pentru corupţie, se declara "somitate" într-o conferinţă de presă susţinută în campania electorală din 2012. "Uitaţi-va la masa asta ce somităţi sunt!", spunea Adam. Lângă el se afla Ion Diniţă, acuzat şi el acum de DNA de dare de mită.

 "Uitaţi-va la noi şi le spun braşovenilor să se uite cine suntem noi, dom'le! Uitaţi-vă la masa asta ce somităţi sunt! În profesia lor, dom'le! Noi avem în spate o profesie, avem un nume, avem titluri, avem valoare! Uitaţi-vă la noi!", spunea Ioan Adam într-o conferinţă de presă la sediul PSD Braşov în campania electorală.

O altă "somitate" care se afla lângă Adam era Ion Diniţă, actual deputat PC, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă şi dare de mită în dosarul preşedintelui CJ Braşov, Aristotel Căncescu. Diniţă va fi cercetat sub control judiciar.

Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. În acest dosar, au fost arestaţi preventiv, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fostul deputat PSDViorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure care ar fi fost retrocedate ilegal.

Procurorii DNA susţin că în aprilie 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa. Tribunalul Covasna a dispus punerea în posesia lui Paltin Sturdza a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău, producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro.

În acest dosar sunt arestaţi preventiv fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, şi Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare pădure.



populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...