Jurnalistul Vlad Petreanu a publicat pe blogul sau  sau o analiza privind impactul scaderii bruste cu 35% a pretului medicamentelor, scadere promisa si anuntata de PSD pentru 1 aprilie. Petreanu scrie ca, potrivit unui raport al London School of Economics, "58 de medicamente care au cotă de piață de peste 55% prezintă un risc foarte mare de a fi scoase de pe piața românească în cazul aplicării bruște a ordinului de scădere a prețului cu 35%".

Petreanu prezinta mecanismul complex prin care aceasta ieftinire brusca ar duce la disparitia medicamentelor de pe piata interna.

El explica si cine va castiga de pe urma acestei masuri: "Distribuitorii de medicamente sunt singurii care ar putea profita din exportul paralel de medicamente ieftinite. Nu spun că o vor și face, dar nimic nu împiedică această opțiune. Nu sunt multinaționale. Sunt firme autohtone, deținute de personaje foarte discrete, care manevrează zeci sau sute de milioane de euro anual".

Dacă politicianismul e demn de dispreț, populismul e o crimă.

Discursul populist a adus PSD la putere. Acum, partidul se pregătește să pună în aplicare unele dintre promisiuni (am explicat mai demult de ce încearcă partidul să mituiască populația).

În auditul realizat de London School of Economics, experții internaționali au identificat 58 de medicamente care au cotă de piață de peste 55%, cu vânzări anuale de milioane de unități, care prezintă un risc foarte mare de a fi scoase de pe piața românească în cazul aplicării bruște a ordinului de scădere a prețului cu 35%.

Încă o dată, vreau să precizez că nu țin partea industriei pharma. Aceasta are cinismele ei, unele îngrozitoare, iar prețurile trebuie reglementate, fără îndoială. Dar problema, acum, nu e la cifra de afaceri a industriei, ci la efectele aproape letale, în unele cazuri, ale unei măsuri populiste asupra cetățenilor. Industria n-o să aibă prea mari scrupule să-și scoată de la vânzare niște produse dacă intră pe pierdere. Un guvern responsabil știe că trebuie să găsească echilibrul între dorința de profit a industriei și nevoia de medicamente a populației.

N-o să dau lista celor 58 de medicamente identificate în auditul LSE. Nu vreau să creez nici panică, nici inițiative de stocare. Dar vă spun că, pe primul loc, se află un medicament care a fost vândut în 10.424.582 de unități între trim. 1 2015 – trim. 2 2016. Pe locul 2, un medicament cu 9.374.444 de unități în aceeași perioadă. Pe locul 3, unul cu 6.928.957 unități, și tot așa, până la 58. Fiecare din aceste medicamente e vândut în cel puțin 1 milion de unități trimestrial, are cotă de piață de peste 55% și mai puțin de 3 alternative. Dispariția unuia nu e ușor de remontat – pacienții sunt atașați de un anumit medicament și nu le place să le fie schimbat, doctorii tind să nu schimbe schema de tratament dacă aceasta funcționează, plus că nu te poți baza pe creșterea subită a producției la alternative, că producătorii au, și ei, propriile limitări în acest sens.

Profitul

Cine profită, totuși?

Unele promisiuni electorale sunt bune doar pentru campania electorală. Politicienii știu asta. Spun ceva ca să fie aleși, apoi se fac că plouă, sperând că lumea va uita până la următoarele alegeri – ceea ce se și întâmplă, adesea.

Dar ce poate determina niște politicieni să insiste cu punerea în aplicare a unor promisiuni electorale, chiar dacă este evident că asta va crea o grămadă de probleme?

Adesea, prostia, firește. Prostia politicianeilor nu poate fi niciodată subestimată, mai ales într-o țară precum România, unde promovarea se face după gradul de slugărnicie față de șeful de la partid, nu după competență.

Dar, în cazul de față, poate că mai este vorba de ceva.

Majoritatea acestor medicamente sunt compensate, integral sau în proporții foarte mari. De fapt, cumpărătorii nici nu vor simți scăderile de preț; în majoritatea cazurilor, statul le acoperă prețul medicamentelor chiar la ghișeul farmaciei.

Singurii care vor profita din scăderea administrativă a prețului la medicamente, sub media europeană, sunt distribuitorii, prin exportul paralel.

Ce se întâmplă când e mai ieftin să înmatriculezi mașini în Bulgaria decât în România? Se înmatriculează mașini în Bulgaria.

Ce se întâmplă când e mai ieftin să cumperi benzină din republica Moldova decât din România? Se cumpără benzină din Moldova.

Ce-o să se întâmple când medicamentele off-patent vor se vor ieftini brusc, în România, cu 35%? Ghici, ciupercă ce-i.

În timp ce PSD va ataca în stil chavezist din o mie de trompete “multinaționalele asasine care au creat criza din ură față de poporul român, pe care vor să-l îmbolnăvească și să-l ucidă în chinuri”, distribuitorii vor exporta pe tăcutelea medicamentele ieftinite prin HG. Nu există nici o limitare legală în acest sens.

(Ca o paranteză explicativă aici, să spun și că o lege din 2006 impune producătorilor care au medicamente autorizate la vânzare în România să asigure “stocuri adecvate și continue” pentru necesarul populației, doar că legea nu definește și ce înseamnă, de fapt, asta. Un proiect de ordin de ministru care lămurea problema, propus de Vlad Voiculescu, a rămas în dezbatere publică. Noul ministru nu pare interesat de chestiune.

Pe de altă parte, ca să retragă efectiv de pe piață un anumit medicament, un producător nici nu trebuie să renunțe la autorizația pentru medicamentul respectiv. Se poate doar trimite o notificare de suspendare temporară de la vânzare. Nici nu e nevoie de mari argumentații pentru justificarea notificării – probleme de aprovizionare cu materii prime, de pildă, reprezintă o explicație suficientă și imposibil de verificat. Producătorul are apoi 3 ani la dispoziție să-și reia vânzarea, care se face tot printr-o altă simplă notificare, de tipul “ne-am rezolvat problemele de producție, de miercuri revenim în farmacii”. Industria pharma folosește cu destul cinism acest instrument pentru a pune presiune pe stat când negociază prețuri. Am încheiat paranteza.)

Revenind. Distribuitorii de medicamente sunt singurii care ar putea profita din exportul paralel de medicamente ieftinite. Nu spun că o vor și face, dar nimic nu împiedică această opțiune.

Apropo, ce credeți, distribuitorii aceștia sunt multinaționale sau firme autohtone?

Ce să vezi, nu sunt multinaționale. Sunt firme autohtone, deținute de personaje foarte discrete, care manevrează zeci sau sute de milioane de euro anual.

Cunoscând România, putem fi aproape siguri că acești oameni nu fac afaceri de capul lor și că sunt extrem de bine conectați, fie la zone politice de influență, fie la anumite segmente ale statului român, dar cel mai probabil la ambele sectoare deodată – iar cel mai bun lubrefiant pentru a face mecanismul să funcționeze îl reprezintă banii, cu cât mai mulți, cu atât mai bine. Poate că o parte din acest lubrefiant va ajunge înapoi tocmai la cei care provoacă criza, cine știe? Ce, vi se pare neplauzibil? Poate mai cercetați cum s-o fi produs iarna asta pseudo-criza de energie din România, în condiții de supraproducție, în urma declarațiilor unui ministru care a dispărut dup-aia din peisaj, foarte oportun, prin diverse clinici din străinătate. Dar ăsta e un alt subiect.

În concluzie: cu toții am vrea medicamente mai ieftine pe piață (chiar dacă e vorba de compensate; tot noi le plătim), dar România e integrată într-un sistem de stabilire a prețurilor la medicamente deosebit de complex, în care echilibrul este esențial nu pentru liniștea politicienilor, ci pentru însăși sănătatea și viața a milioane de oameni din această țară.

***  Citeste aici analiza completa a lui Vlad Petreanu

Distribuie Distribuie Comentarii