PSD SACRIFICĂ TOT pentru SALVAREA lui Șova/Se va RELUA VOTUL

PSD SACRIFICĂ TOT pentru SALVAREA lui Șova/Se va RELUA VOTUL

Comisia Juridica din Senat, careia i s-a cerut un punct de vedere pe decizia Curtii Constitutionale care a decis ca hotararea Senatului privind votul dat in cazul Dan Sova este neconstitutionala, a decis miercuri ca, in cazul votului dat pe cererea DNA de retinere si arestare, sa se reia intreaga procedura. Acest lucru ar presupune inclusiv un nou raport dat de aceeasi Comisie Juridica, raport ce se da in urma unei audieri a senatorului Sova.

Nici presedintele comisiei juridice, liberalul Catalin Boboc, nu stie ce se va intampla in continuare, sau daca aceasta procedura va presupune o noua audiere.

"Ce pot sa spun e ca cei de la PSD, cu sau fara argumente care se sustin, folosesc numarul de voturi pe care le au, majoritatea pe care o au, pt a aborda astfel de subiecte cum le convine. Nu pot sa inteleg cum poate fi reluata intreaga procedura, este o chichita, o gaselnita a PSD. Sunt chiar deranjat pentru ca in comisia juridica ne bazam de obicei pe argumente", a declarat Boboc jurnalistilor in urma sedintei.

Intrebat daca acest nou vot privindu-l pe Dan Sova ar putea sa nu se mai dea pana in vacanta parlamentara, Boboc a raspuns: "Doamne fereste!"

Boboc a declarat ca a rugat stafful tehnic sa redacteze decizia luata de comisie privind reluarea intregii proceduri astfel incat aceasta sa intre in Biroul Permanent al Senatului ce se reuneste la ora 14.30, sedinta insa care se face special pentru legea alegerilor parlamentare.

Cum s-a ajuns la aceasta decizie:

Presedintele Senatului a propus initial ca punctul de vedere al comisiei sa il reprezinte reinterpretarea votului dat in 25 martie in sensul incuviintarii cererii DNA, propunere cu care majoritatea nu a fost de acord.

La randul sau, senatorul Ioan Chelaru (PSD) a declarat ca, din punctul sau de vedere, prin decizia sa Curtea Consitutionala a invalidat intreaga procedura a votului, drept pentru care trebuie sa se reia nu doar votul in plen, ci intreaga procedura, astfel ca trebuie dat un nou raport din partea Comisiei Juridice cu o anexa care sa reprezinte un nou proiect de hotarare.

"In prima repriza ne-am judecat si arbitrat dupa un regulament, in a doua dupa un al altul. Punctul meu de vedere este urmatorul: Curtea Constitutionala declarand neconstitutionala o hotarare a Senatului a invalidat intreaga procedura care a avut loc atunci cu privire la domnul Sova. Ca atare nu pot sa spun procedura a fost corecta, adica juamtate a fost corecta si jumatate nu", a spus Chelaru in cadrul sedintei.

Senatorul liberal Cristian Bodea a punctat ca, dimpotriva, procedura de vot a fost corecta, constitutionala, insa interpretarea a fost cea neconstiutionala. …"Noi din asta trebuie sa intelgem sa dam o alta interpretare. Votul nu avut probleme cu constitutia. dl presedinte al senatului ar trebui sa urmeze aceeasi hotarare ca in cazul Valcov, care s-a votat in aceeasi zi".

Chelaru a solicitat sa se supuna la vot un nou raport pe cererea DNA, ridicand obiectia presedintelui comisiei, Catalin Boboc: "Nu aceasta este ceea ce ne-a cerut Biroul Permanent".

In cele din urma, Boboc a supus la vot propunerea de reluare a intregii proceduri, iar aceasta a primit patru voturi pentru - din partea membrilor grupului PSD ai Comisiei, majoritari, mai putin senatoarea Florina Jipa, care s-a abtinut, trei impotriva - din partea membrilor grupului liberal ai Comisiei.

Senatorul UDMR Pataki Csaba a parasit sala de sedinta inainte de discutarea acestei chestiuni (care nu era pe ordinea de zi), iar senatorul liberal Alin Tise a fost absent.  Vezi aici componenta comisiei juridice.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…