PSD nu face pușcărie în Ro/A luat ce a meritat, dar din țară e plecat...

PSD nu face pușcărie în Ro/A luat ce a meritat, dar din țară e plecat...

Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție. Decizia e definitivă și a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Ionel ArseneFoto: AGERPRES

De asemenea, instanța a dispus măsura interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere, sau de a exercita atribuții de conducere în cadrul vreunui partid, formațiune sau alianță politică din România, pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, instanța a decis confiscarea de la Ionel Arsene a sumelor de 80.000 Euro şi 80.000 lei, se arată în hotărârea instanței.

Potrivit Digi 24, Arsene ar fi părăsit țara înainte de pronunțarea sentinței.

Anul trecut, în primă instanță, Ionel Arsene primise, la Bacău, o pedeapsă la 8 ani și 4 luni de închisoare pntru trafic de influență.

În acest dosar, Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA în 2018 fiind acuzat că în cursul anului 2013, în calitate de deputat și președinte al organizației PSD Neamț, a primit de la o persoană (martor în cauza) suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală.

Procurorii anticorupție susțin că banii remisi de martor într-un restaurant din București ar fi trebuit să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Ionel Arsene este și președinte al PSD Neamț, începând din 2013. Ionel Arsene este unul dintre baronii locali ai PSD și era considerat mâna dreaptă a fostului lider al PSD Liviu Dragnea.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”