Doua initiative ale puterii actuale ne afunda si mai mult intr-un intuneric cum aceasta societate nu a cunoscut de multa vreme si din care va avea nevoie de timp sa iasa. Sunt doua initiative care ne cumpara viitorul asa cum cumperi ultimele rosii zbarcite de la taraba pe mai nimic inainte ca vanzatorul sa le arunce la gunoi, scrie profesorul Ciprian Mihali pe  Ziare.com .

Prima initiativa cauta sa mituiasca elevii care merg la scoala, oferindu-le zece lei pentru fiecare zi fara absenta. A doua initiativa vrea sa oblige prin lege copiii sa-si intretina parintii.

Ambele idei, de o orbire cum nu a mai fost intalnita in politica, cauta sa distruga, nici nu stim daca intentionat sau nu, cu buna stiinta sau din pura prostie, legaturile cele mai intime pe care sta o societate si din care se tese plasa contractului social.

Oamenii se aduna si hotarasc sa traiasca impreuna din momentul in care pot sa depaseasca relatiile mercantile sau razboinice dintre ei pentru a turna la temelia relatiilor lor cimentul unor valori.

Orice grupare umana, de la familia restransa pana la societate, impartaseste un set de valori care transcend dusmania sau interesul, ura sau profitul. Valorile sunt magma care ii tine impreuna pe oameni fara alte constrangeri, e materia invizibila din care se distileaza legile cetatii si structurile vietii politice.

Dintotdeauna, toate marile civilizatii, toate societatile care nu au sfarsit in genocid, in crima sau in pasiunile ruinatoare ale aurului, au stiut sa raspunda prin valori la doua intrebari:
1) Cum ne crestem copiii?
2) Cum ne respectam parintii?

Iar raspunsurile la aceste intrebari au cuprins fara exceptie trimiteri la educatie, la solidaritate si la responsabilitatea dintre generatii.

Cresterea copiilor prin educatie se face in primul rand insuflandu-le acestora credinta in valoarea superioara a educatiei si nicidecum lasandu-i sa creada ca scoala este un rau necesar, mai usor de depasit daca la gulerul camasii i se atarna copilului 10 lei ca manelistului care canta la comanda.

De sute de ani, cel putin, in aceasta paradigma stiintifica, educationala si culturala a lumii moderne, educatia este o valoare in sine, iar omul educat este idealul uman prin excelenta.

Dupa doua secole de la celebrele si traumatizantele regulamente care au fortat toate familiile franceze sa-si dea copiii la scoala, timp in care lumina ratiunii a devenit dintr-un ideal o practica scolara si sociala, dar si o ratiune de stat, iata-ne, gratie PSD, intorcandu-ne la o declaratie de faliment al politicilor educationale: in tara condusa de PSD, copilul nu mai invata pentru a deveni om educat si cetatean, ci pentru a primi, asemeni animalului de circ, o acadea dupa reprezentatie.

Desigur, falimentul statului s-ar declara si daca acest partid cu apucaturi medievale ar face bine aceasta treaba proasta, adica daca ar reusi efectiv sa creeze un mecanism birocratic miraculos prin care sa plateasca miliardele de lei copiilor care merg la scoala pentru ca merg la scoala.

Dar in afara unui faliment financiar, oricum inevitabil, mai grava e extinderea la nivelul intregii societati a ideii ca scoala este o povara aproape imposibil de indurat fara o recompensa imediata. Asa cum a fost ea, de fapt, pentru toti analfabetii cu diplome din "elita" acestui partid: un pretext si un ocol pe drumul parvenirii.

Absolut nimeni din conducerea sau din corpul obez al acestui partid nu e capabil sa explice de ce este scoala o investitie, de ce scoala este un pariu cu viitorul si nu un blestem care valoreaza fix 10 lei pe zi.

Pentru ca in mintea acestei puteri rapace nu exista viitor decat ca o camara intunecata in care trebuie ascunse minciunile de azi. Pentru ca aceasta putere nu isi poate nicidecum imagina viitorul ca loc al responsabilitatii pentru actele de azi.

Iar asta e straveziu in cealalta aberatie lansata in spatiul public, in cealalta declaratie de faliment al statului si al societatii: proiectul legii care ii obliga pe cei mai tineri sa aiba grija de cei batrani.

Pe intelesul puterii, asa cum parintii ii mituiesc pe copii sa mearga la scoala, asa va trebui ca si copiii sa-i mituiasca pe parinti sa traiasca.

Unde e defectiunea in acest caz? Cea materiala este in prabusirea iminenta a sistemului de pensii. Creand o casta cu pensii de multe ori peste nivelul celor mai bogati pensionari din cele mai bogate tari ale lumii, puterea a dorit sa-si securizeze blindajul care o separa de societate, indopand cu sume obscene functionarii si fortele armate care sa o fereasca de prostime.

O societate in care cei mai vulnerabili devin si mai vulnerabili, iar cei mai saraci mor de bolile saraciei ori de uitare.

Defectiunea valorica vine din manipularea ideilor de solidaritate si de responsabilitate. Desigur ca exista responsabilitatea individuala a fiecaruia dintre noi pentru generatiile ce vin sau se duc. Dar, revenind la ideea fundamentala a contractului social, am ales sa traim intr-o societate in care noi toti am decis sa cream institutii care preiau partial solidaritatea si responsabilitatea intergenerationala. Le preiau si le garanteaza astfel incat sa nu existe, pe cat posibil, abateri de la responsabilitatea generatiei active fata de generatia care a fost activa sau fata de cea care va fi activa intr-o buna zi.

Prin mecanisme bine gandite, statul retine tuturor salariatilor o suma din care el, statul, se angajeaza sa plateasca tuturor celor care nu mai lucreaza o pensie.

E felul in care, prin mijlocirea statului, noi, toti cei activi, ne luam un angajament colectiv si ne achitam de el fata de toti cei inactivi.

Numai ca puterea care a acaparat toate institutiile statului doreste sa-si mascheze (prost, ca de obicei) malversatiunile prin care a deturnat fondurile publice obtinute din banii nostri si destinate pensionarilor saraci si sa ne faca sa credem ca, vai, valorile morale nu mai sunt ce-au fost.

Evident ca nu mai sunt de vreme ce Puterea insasi pleaca de la prezumtia de iresponsabilitate si de imoralitate a tinerelor generatii care doar fortate ar contribui la supravietuirea parintilor lor. Evident ca valorile nu mai sunt ce au fost, din moment ce statul nu se considera capabil sau dator sa tina generatiile impreuna.

Iar mesajul pe care il transmite Puterea prin aceste doua idei intunecate este unul singur: dupa ce a redesenat linia care ii desparte pe infractori de oamenii cinstiti, excluzandu-i pe primii din domeniul furtului, abuzului, evaziunii, deturnarii etc. si incluzandu-i pe cei din urma intr-un spatiu gri al prezumtiei de vinovatie, aceeasi putere rescrie acum contractul social.

In noul contract social pesedist, statul este partenerul fara obligatii, dar inzestrat cu privilegii, in vreme ce toti cetatenii sunt contribuabili supusi si tacuti, mereu datori si fata de stat, si fata de semeni.

O putere acaparatoare care are grija de ai ei si ii obliga pe ceilalti, sub amenintarea pedepselor sau sub forma mituirii generalizate a copiilor, sa-si aiba singuri grija de viitor. O putere haotica peste un stat impins din rasputeri spre esec.

Distribuie Distribuie Comentarii