PSD are cheia traficului de droguri: portul Constanța, controlat de politrucii puși de Grindeanu. Portul are doar două scannere, iar unul nu funcționează sub 80 de centimetri
PSD are cheia la porțile traficului de droguri: portul Constanța este controlat de politrucii puși de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prietenul lui Marcel Ciolacu, scrie defapt.ro.
Presa a relatat în repetate rânduri că în port sunt doar două scannere, complet insuficiente pentru traficul uriaș. Mai mult, unul din aceste scanere nu funcționează sub 80 de centimetri.
Ultimele capturi, realizate pe baza unor informații de la alte agenții europene
„Azi în Portul Constanța, orice persoană poate să intre sau să iasă fără să fie întrebată de sănătate. Dacă un marinar de pe o navă care intră în România vrea să aducă 2 kg de cocaină poate să le aducă fără niciun fel de problemă și să iasă cu ele din port să le vândă la primul comerciant din Constanța.
Ultimele capturi au fost toate realizate pe baza unor informații obținute de alte agenții europene, care luptă împotriva traficului de droguri. Iar autoritățile din România nu au niciun fel de capacitate, nici tehnică, nici operativă de a putea depista cantitățile de droguri care intră în țara noastră”, spunea, ieri, Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.
„Controlul efectiv vizual al conținutul containerelor și din punct de vedere al verificării cu instrumente de tip scanner, nu există. Putem spune cu certitudine că portul Constanța reprezintă un paradis pentru traficanții de droguri care vor să aducă cantități de droguri în UE”, a mai susținut Andreica.
PSD are cheia la porțile traficului de droguri
Directorul general al portului este Florin Vizan, un afacerist local, care se plimba prin Mamaia cu un Rolls Royce de 400.000 de euro – cumpărat pe firmă, potrivit propriei declarații. Presa locală scrie că el a fost impus la conducerea portului Constanța de PSD-ul din acest județ. Vizan este contabil, absolvent al ASE, și, din 1984 în 1993, a lucrat la Uniunea Cooperativelor de Consum.
„Vizan le da clasa in avere tuturor fostilor (si probabil viitorilor) directori ai administratiei portuare. Oficial are zece firme, vreo cinci cladiri si cinci terenuri ( dintre care unul de 50.000 mp). Spunem oficial. Pentru ca in realitate, averea ii este mult mai mare. Pe numele sau, apare trecut doar un scuter. In fapt, il vezi conducand doar masini de lux – Rolls Royce Wraith fiind un bun exemplu”, scria presa locală.
Directoir executiv este Mihai Teodorescu, un inginer agronom provenit din primăria Capitalei, pe vremea când era condusă de Gabriela Firea. Când aceasta era primar, Tedorescu a ajuns președinte al consiliului de administrație la societatea Eco Igienizare, deținută de primărie. Între 2012 și 2016, el fusese șeful controlorilor RATB. El a fost plasat de Grindeanu și-n CA-ul Metrorex.
Directorul de strategie-dezvoltare este Eugen Căruntu, cu studii de drept la Spiru Haret și cu o lungă carieră profesională în primăria lui Radu Mazăre. În prezent coordonează poliția locală, având funcția de șef de birou.
Două scannere, din care unul nu bate sub 80 de centimetri
În port sunt două scanere funcționale și un al treilea urmează să fie achiziționat.
Unul este al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a fost pus la dispoziție de Administrația Portului Constanța, în timp ce al doilea scanner este unul mobil și este folosit de Poliția Transporturi.
Anul trecut, într-o anchetă „România, te iubesc” jurnalistul Paul Angelescu a arătat că scannerul cu care lucrau vameșii era vechi de aproape 20 de ani, de producție chinezească și care, din când în când, se mai strica.
O reparație a unui scaner poate dura săptămâni întregi. În plus, Aparatul scanează numai de la înălțimea de 80 de centimetri în sus, deci nu vede dacă sub camioanele care se dau jos de pe feribot sunt ascunse droguri sau marfă de contrabandă, arăta Pro TV.