Protestele violente continuă în China. Locuitorii din orașul Guangzhou au intrat în conflict cu poliția

Protestele violente continuă în China. Locuitorii din orașul Guangzhou au intrat în conflict cu poliția

Oamenii din orașul Guangzhou, din sudul Chinei, au intrat în conflict cu poliția în timpul nopții, în cadrul celui mai recent protest împotriva regulilor stricte ale țării privind Covid, notează BBC.

China rămâne singura mare economie cu o politică strictă privind limitarea infectării cu Covid-19,

China rămâne singura mare economie cu o politică strictă privind limitarea infectării cu Covid-19,

Imaginile difuzate pe internet au arătat polițiști îmbrăcați în costume albe de protecție împotriva substanțelor periculoase care încercau să se protejeze de obiectele aruncate de protestatari.

O altă înregistrare video a arătat cum oamenii sunt luați în cătușe.

Miercuri, oficialii orașului au declarat că restricțiile Covid vor fi relaxate în mai multe districte.

China a înregistrat un număr record de cazuri noi în ultimele zile.

Potrivit postărilor de pe rețelele de socializare, protestele au avut loc marți noapte și miercuri, în primele ore ale dimineții în districtul Haizhu.

Un locuitor din Guangzhou a declarat pentru agenția de presă AFP că a văzut aproximativ 100 de polițiști intrând în satul Houjiao din Haizhu și arestând cel puțin trei bărbați.

Cele mai recente revolte survin după un întreg val de proteste declanșat de un incendiu dintr-un bloc din vestul regiunii Xinjiang, care a ucis joi 10 persoane. Mulți chinezi cred că restricțiile de lungă durată impuse de politica „ZERO Covid” în oraș au contribuit la aceste decese, deși autoritățile neagă acest lucru.

Această situație i-a determinat pe oamenii din Shanghai, Beijing și alte orașe mari să iasă în stradă, cerând încetarea măsurilor stricte - iar unii au cerut, de asemenea, ca președintele Xi Jinping să se retragă.

Marți, oficialii din domeniul sănătății au fost întrebați dacă există vreun plan de relaxare a măsurilor Covid în contextul protestelor - un oficial a declarat că China va „ajusta și modifica” măsurile pentru a controla „impactul negativ asupra mijloacelor de trai și a vieții oamenilor”.

China rămâne singura mare economie cu o politică strictă privind limitarea infectării cu Covid-19, autoritățile locale luând măsuri drastice chiar și în cazul unor mici focare de infecție, prin teste în masă, carantine și închideri rapide.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri